Nou-alesul premier nipon este poreclit "extraterestrul", din cauza ochilor sai proeminenti, insa sotia sa, se pare, este cea care a avut numeroase contacte cu o alta lume. Cunoscuta pentru excentricitatile sale, prima doamna a Japoniei pretinde ca a fost rapita de extraterestri in timp ce dormea, ca a vizitat planeta Venus si ca l-a cunoscut pe Tom Cruise intr-o viata anterioara, relateaza Reuters.

Miyuki Hatoyama, in varsta de 62 de ani, este carismatica sotie a lui Yukio Hatoyama, cel desemnat drept viitor prim-ministru al Japoniei, in urma alegerilor legislative din 30 august, in care partidul sau (Liberal-Democrat) a obtinut o victorie zdrobitoare, dupa o perioada de 54 de ani de guvernare a conservatorilor.

Doamna Hatoyama a descris experienta sa extraterestra, despre care spune ca a avut loc in urma cu 20 de ani, in cartea intitulata "Very Strange Things I've Encountered" ("Lucrurile foarte stranii pe care le-am trait"), publicata anul trecut.

"In timp ce corpul meu dormea, cred ca sufletul meu a calatorit pe un OZN de forma triunghiulara, pana pe planeta Venus. Era foarte frumos acolo, un loc foarte verde", povesteste Miyuki in respectiva carte.

Dupa ce s-a trezit, femeia i-a povestit sotului sau de atunci intamplarea, dar el i-a raspuns ca probabil a fost doar un vis. In schimb, referindu-se la noul premier japonez, ea crede ca acesta ar fi reactionat diferit: "Actualul meu sot are un cu totul alt mod de a gandi. Cu siguranta ar fi spus `Oh, este minunat!`", mai noteaza Miyuki.

Pe langa acestea, doamna Hatoyama a mai sustinut, intr-un interviu televizat acordat recent, ca l-a cunoscut pe Tom Cruise intr-o viata anterioara, in care actorul era japonez. "Cred ca m-ar recunoaste daca l-as intalni si i-as spune `Nu ne-am mai vazut de mult timp`", relateaza Daily Telegraph.

Miyuki Hatoyama este o fosta actrita si o cunoscuta autoare a unor carti de gastronomie. Ea l-a cunoscut pe premier in urma cu 20 de ani, in SUA, unde el era la studii, iar ea lucra intr-un restaurant japonez.