Procesul traderului francez Jerome Kerviel, acuzat de o frauda de 5 miliarde de euro produsa gigantului bancar Societe Generale, va avea loc in 2010, a anuntat un avocat al bancii, citat de CNN.

Kerviel va trebui sa raspunda acuzatilor de fals, abuz de incredere si introducere de date false in sistemul informatic al bancii, a declarat avocatul Jean Veil.

Daca va fi gasit vinovat, fostul trader risca pana la cinci ani de inchisoare si o amenda de 375.000 euro. Societe Generale ii va cere lui Kerviel si sa ii dea inapoi 5 miliarde de euro, despre care Veil sustine insa ca "probabil, traderul nu le va plati".

Expertii afirma ca procesul lui Kerviel ar putea incepe in prima jumatate a anului 2010, cel mai probabil in mai sau iunie, la Tribunal de Grande Instance din Paris.

Kerviel, care in prezent se afla in libertate, a fost arestat anul trecut, dupa ce Societe Generale a dezvaluit in ianuarie ca a fraudat-o cu aproape 5 miliarde de euro.

Jerome Kerviel este singurul acuzat in acest caz. Asistentul sau, Thomas Mougard, a fost absolvit de orice vina, a anuntat Veil. Avocatul a precizat insa ca fostul trader continua sa sustina ca nu a actionat singur.