Guvernul bulgar ar putea sa majoreze salariile angajatilor din sectorul de stat cu 5%-10% in 2010, transmite Novinite. Agentia de presa citeaza in acest sens un proiect de evolutie macroeconomica pentru 2010-2013, realizat de echipa ministrului de finante, Simeon Djankov.

Novinite precizeaza ca salariile platite din bugetul de stat si salariul minim vor fi majorate in 2010 doar daca guvernul va reusi sa creasca taxele si alte venituri la buget cu cel putin 30%, in special prin lupta impotriva fraudelor si a evaziunii fiscale.

Documentul prevede ca pentru majorarile salariale sa fie folosite si fondurile neutilizate in 2009. Bulgaria a redus cu 15% cheltuielile guvernamentale, banii economisiti urmand sa fie folositi tot la cresterea salariilor bugetarilor.

Proiectul a fost deja inaintat celorlalte ministere, pentru a-si putea coordona, pana marti, propriile strategii cu noile propuneri.