Cel putin 17 persoane au murit vineri dupa ce un avion iranian s-a prabusit la Mashhad, in nord-estul tarii, a anuntat agentia oficiala de presa IRNA, citata de AFP. Rotile avionului au luat foc in momentul aterizarii iar aeronava a parasit pista si s-a izbit de un zid.

Alte 19 persoane sunt ranite. "A avut loc un accident si un incendiu in care a fost implicat un avion de linie care facea legatura intre Teheran si Mashhad, soldat cu 17 morti si 19 raniti", precizeaza Irna, citand guvernatorul adjunct al provinciei Khorasan, Ghahreman Rashid.

Potrivit televiziunii publice, accidentul a survenit in momentul in care aparatul efectua manevrele de aterizare pe aeroportul international din Mashhad.

Ghahreman Rashid a declarat ca avionul, un Iliusin, transporta 153 de persoane.

"Toate victimele, persoanele ranite si pasagerii au fost evacuati iar incendiul se afla sub control", a adaugat Rashid.

Accidentul intervine la mai putin de zece zile de la prabusirea unui avion Tupolev-154 apartinand Caspian Airlines, care efectua o cursa Teheran-Erevan.

In urma acestui accident, si-au pierdut viata 153 de pasageri si 15 membri ai echipajului.