Dupa Bucuresti, si Sofia are probleme cu educatia. Capitala Bulgariei a facut publice tarifele la cea mai buna universitate din tara, pentru obtinerea examenului de admitere si a testelor din timpul anului. Totul in cadrul unui scandal legat de vanzarea examenelor, finalizat cu arestarea a doi studenti si a unui profesor, scrie AFP.

Un profesor universitar si un intermediar care facilita intelegerea cu studentii, precum si livrarea banilor, le dadeau ocazia tuturor celor care studiau la Universitatea de Economie din Sofia sa-si finalizeze studiile fara bataie de cap. Profesorul de 49 de ani recruta studentii aflati in impas, dar si candidati la universitatea considerata cea mai buna pentru studiile de economie din toata tara. Tarifele se situau intre 250 si 2.000 de euro.

Pentru 250 de euro, studentul putea obtine o semnatura care certifica prezenta la curs si ii dadea dreptul sa intre in examen. Trecerea examenelor de admitere la facultate si testele din timpul anului costau pana la 2.000 de euro, in functie de dificultate, scriu jurnalistii francezi.

In 2007, autoritatile bulgare au desfiintat o retea care se ocupa de livrarea de diplome false in invatamantul secundar si superior. Presa scria atunci ca o diploma de medic, arhitect, jurist sau inginer costa intre 700 si 2.000 de euro. Scandalul de la sud de Dunare vine, insa, exact in momentul in care in Romania are loc o vie dezbatere legata de diplomele eliberate de cea mai mare universitate particulara din tara. Probleme similare in ultimele doua state intrate in Uniunea Europeana, la trei ani de la aderare.