Planul ambitios al Chinei de a valorifica mai intens energia eoliana ar putea atrage investitii de 150 miliarde de dolari in masura in care Beijingul ar crea infrastructura necesara, noteaza Reuters.

Pana in 2020 China are in plan producerea a 100 gigawati anual, folosind puterea vantului, de opt ori mai mult decat produce in momentul de fata si mai mult decat intreaga productie de electricitate a Marii Britanii. Tinta acestui plan este incurajarea utilizarii energiilor regenerabile.

Actiunile firmelor producatoare de echipamente eoliene au crescut semnificativ de la inceputul acestui an. China High Speed Transmission (CHST), cel mai mare producator de cutii de viteze pentru turbine eoliene, a inregistrat cresteri de 60%.

China, al doilea cel mai mare consumator de energie din lume, emite in fiecare an cea mai mare cantitate de gaze cu efect de sera, fapt ce provoaca schimbari climatice ireversibile. Acest lucru impinge Beijingul la masuri drastice pentru reducerea emisiilor provenite de la centralele electrice.

"In opinia noastra energia eoliana este cea mai buna varianta de investitie fiind cea mai utilizata la nivel mondial pentru producerea energiilor regenerabile", a declarat analistul Clarisse Pan. Acesta a mai spus ca se asteapta ca aceasta ramura a industriei sa creasca cu cate 24% in fiecare an pana in 2020.