Cele doua sonde lunare americane LRO (Lunar Reconnaissance Orbiter) si LCROSS (Lunar Crater Observation and Sensing Satellite) au fost lansate joi noaptea, la bordul unei rachete portante Atlas V, de la baza aeriana Cape Canaveral din Florida, potrivit imaginilor transmise de televiziunea Nasa, scrie AFP.

Atlas V a decolat la ora locala 17:32, 23:12, ora Romaniei, cu 20 de minute mai tarziu decat se stabilise initial, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile.

Motorul primei trepte a rachetei portante, alimentat cu amestec de kerosen si hidrogen lichid, a functionat timp de 4 minute si 10 secunde, inainte de separarea celei de-a doua trepte, numite Centaur.

Sonda LCROSS ramane atasata de Centaur si se va plasa pe o orbita care o va duce in vecinatatea lunii in aproximativ trei luni. Centaur se va prabusi intr-un crater lunar din apropiere de polul sud, niciodata expus luminii solare, pentru a determina daca pe luna exista apa sub forma de gheata.

Sondele vor permite agentiei spatiale americane sa pregateasca intoarcerea americanilor pe Luna in jurul anului 2020, pentru prima data din 1972.