Trei astronauti, un belgian, un canadian si un rus au decolat miercuri de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan pentru a se alatura statiei spatiale internationale, al carei echipaj permanent va depasi astfel pentru prima data 6 persoane, relateaza AFP.

Naveta spatiala a decolat conform planului la ora locala 16:34 (10:34 GMT) din centrul spatial rus, situat in stepa desertica din Kazahstan, la aproximativ 200 de km de Marea Aral.

Echipajul este format din belgianul Frank De Winne, care va deveni in luna octombrie primul comandant european al ISS, canadianul Robert Thirsk si rusul Roman Romanenko.

O alta premiera consta si in faptul ca principalii parteneri la construirea ISS (Statele Unite, Rusia, Europa, Japonia si Canada) vor fi reprezentati, simultan, de catre un astronaut la bordul celui mai mare laborator spatial microgravitational care a fost construit vreodata.