Piratii somalezi care actioneaza in Golful Aden au capturat un vas german care transporta grau, au anuntat sambata oficiali din domeniul maritim, citati de Reuters. Potrivit informatiilor, marinarii de pe nava capturata nu au fost raniti.

Nava de transport, de 31.000 de tone, a fost capturata sambata dimineata, a declarat Andrew Mwangura, directorul Seafarers Assistance Programmem, cu sediul in Kenya.

Mwangura a adaugat ca cei 17 marinari de la bordul navei germane nu au fost raniti.

Atacurile piratilor somalezi s-au intensificat in ultimele luni, in ciuda faptului ca o flotila internationala se afla in zona pentru a proteja navele comerciale.

Piratii, care au primit zeci de milioane de dolari recompense pana in prezent, tin ostatici peste 250 de marinari si aproape 20 de nave.