Condoleezza Rice a autorizat, in 2002, folosirea torturii pentru interogarea persoanelor suspectate de terorism
Este vorba despre "tehnica simularii inecului", prin care victima este imobilizata, cu capul in jos, dupa care i se toarna apa pe cap. Victima are senzatia de sufocare si de inec. Este considerata o forma de tortura si a fost utilizata inclusiv de Inchizitia spaniola, potrivit wikipedia.com.
Agentia a primit acordul de a folosi aceasta tehnica in 26 iulie 2002, cand ministrul Justitiei, John Ashcroft, a decis ca "utilizarea simularii inecului este legala", potrivit raportului comisiei pentru Servicii secrete a Senatului.
Cu noua zile inainte, Condoleezza Rice s-a intalnit cu George Tenet, directorul agentiei la acel moment, si si-a exprimat acordul "pentru ca CIA sa-l interogheze pe Abou Zubaydah", detinut de americani si banuit ca ar fi un inalt responsabil al al-Qaeda.
Acordul lui Rice reprezinta prima aprobare, din partea unui inalt responsabil al administratiei Bush, pentru o tehnica de interogatoriu considerata de actualul ministru al Justitiei, Eric Holder, drept "tortura".
Potrivit raportului citat, Rice facea parte dintre cei cinci sau sase oficiali ai adminsitratiei Bush, printre care si vicepresedintele Dick Cheney, care s-au reunit in 2002 sau in 2003 pentru a dezbate practicile de interogatoriu ce vor fi folosite in cazul teroristilor, tehnici pe care le-au aprobat si le-au declarat legale.
Barack Obama a interzis folosirea torturii la doua zile dupa ce a fost investit presedinte al SUA.
Liderul de la Casa Alba a afirmat insa ca ar fi nepotrivit sa se inceapa urmarirea penala impotriva agentilor care au condus aceste interogatorii.
Metoda simularii inecului a fost aplicata de 183 de ori asupra celui care este considerat creierul atentatelor din 11 septembrie, Khaled Sheik Mohammed, si de 83 de ori in cazul lui Abou Zubaydah, potrivit New York Times, care citeaza o nota a departamentului de Justitie din 2005.

Ministrul energiei cedează în fața ANRE în ceea ce privește liberalizarea, deși este "ușor nemulțumit" / Marii furnizori de energie nu vor fi obligați să ofere reduceri de prețuri
Cum decurge vaccinarea într-o comună din Iași: doar patru persoane imunizate luni, o singură persoană programată pentru marți: „Nu pot să aduc oameni de acasă să-i vaccinez”
Povestea discului de la Nebra - Un fals extrem de bine făcut sau cea mai veche reprezentare a cerului?
“Oglinda fermecată” a autorităților ne spune povestea noastră de anul acesta. De fapt, Comisia de Prognoză o spune pentru buget
O copie din secolul XVI a lui „Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, a fost recuperată de poliția italiană / Povestea din spatele operei de artă
chiar daca se creaza un precedent cu un terorist dovedit, cine garanteaza ca nu vor fi torturati si nevinovati?
se pare ca au fost cazuri la Guantanamo.
Doamne' prosti sunt unii...
Daca Rice a autorizat folosirea torturii, ar trebui judecata pentru incalcarea conventiei de la Geneva.
Sau cumva americanii sunt deasupra legii ?
Ar trebui sa ne intrebam cu ce sunt diferiti americanii de asa-zisii "teroristi". Ucid oameni nevinovati, nu se supun legilor recunoscute mondial, folosesc tortura...