Turistul austriac Klaus Matzka, aflat in vizita la Londra alaturi de fiul sau Loris, s-a bucurat de obiectivele interesante ale orasului, pe care le-a fotografiat. Au fost incluse faimoasele autobuze cu etaj, dar si o statie de transport in comun pe care Matzka-tatal a considerat-o "interesanta" din punct de vedere artistic, informeaza The Guardian. Din pacate insa, cei doi turisti s-au intors acasa fara fotografiile de vacanta, fiind obligati de doi agenti de politie britanici sa le stearga, in numele luptei impotriva terorismului.

Matzka, un operator de imagine de televiziune pensionat, are ca pasiune arhitectura moderna. Politistii londonezi i-au explicat insa ca este interzisa fotografierea oricarui obiectiv care "are ceva de a face cu reteaua de transport londoneza".

Intr-o scrisoare adresata cotidianului The Guardian, Matzka a declarat: "Inteleg nevoia vigilentei in era terorismului, dar nu este naiv sa crezi ca il poti preveni terorizand turistii? Nu am avut astfel de experiente nicaieri in lume, nici macar in statele comuniste! (...) Google Street View poate prezenta detalii amanuntite ale oraselor noastre (...), iar un tata si fiul sau nu au voie sa fotografieze obiective faimoase ale Londrei..."

Reprezentantii politiei au declarat ca investigheaza intamplarea si ca, in acest moment, nu exista vreo interdictie asupra fotografierii obiectivelor transportului public din capitala Marii Britanii. Jenny Jones, oficial al Politiei Metropolitane, a declarat ca "acesta este un alt exemplu in care politia intelege sa foloseasca total eronat notiunea de lupta impotriva amenintarilor teroriste".