UPDATE: Inca o replica a seismului de luni a avut loc vineri dimineata in regiunea Abruzzo, cu o magnitudine de 3,9 pe scara Richter. Cea mai puternica replica a noptii trecute a fost cea de 5,1, anunta postul de televiziune Sky TG24.

Toata Italia este, vineri, in doliu. Dimineata sunt organizate funeralii nationale pentru cele 287 de victime ale cutremurului care a zguduit luni, orasul L'Aquila si imprejurimile regiunii Abruzzo, din centrul Peninsulei.

"L'Aquila si locuitorii sai se pregatesc sa traiasca astazi ziua durerii cand vor aduce un ultim omagiu victimelor cutremurului", scrie agentia Ansa.

O slujba speciala se va tine in jurul orei locale 11:00, la sediul politiei locale care a rezistat seismului, unde se vor aduna, alaturi de supravietuitori, si rudele victimelor, scrie AFP.

Ultimul bilant al catastrofei indica 287 de morti si 150 disparuti. Desi au fost anuntate ploi si frig, autoritatile se asteapta la o prezenta importanta.O ceremonie separata va fi organizata pentru cele sase victime de confesiune musulmana.

Uniunea comerciantilor din Italia a facut apel ca toate magazinele sa fie inchise pe durata ceremoniilor, iar drapelele sa fie arborate in berna pe cladirile publice.

Presedintele Giorgio Napolitano, premierul Silvio Berlusconi si presedintii celor doua Camere sunt asteptati sa participe la ceremonii.

Papa Benedict al XVI-lea, care va vizita zonele afectate imediat dupa Pasti, va fi reprezentat de secretarul sau particular, Georg Gänswein, mai scrie Ansa. Vaticanul a acceptat ca, in mod exceptional, in aceasta zi, Vinerea Marea pentru catolici, sa fie oficiata o mesa.

In acest an, catastrofa din Abruzzo va umbri Pastele, cea mai importanta sarbatoare din calendarul catolic.

O noua replica a cutremurului de luni, cu o magnitudine de 5,1 pe scara Richter, a avut loc joi seara, in centrul Italiei si a fost resimtita si la Roma. Violentul seism de luni a avut pana acum mai multe replici, simtite la Roma si in alte mari orase italiene.