Summitul G20 e prefatat miercuri la Londra de o serie de intilniri intre greii planetei. „Ne confruntam cu cea mai severa criza economica de la cel de-al Doilea Razboi Mondial incoace”, a afirmat Barak Obama in prima sa conferinta de presa din Marea Britanie, la care a participat alaturi de premierul britanic, Gordon Brown. Presedintele american a afirmat ca nu se va putea realiza un progres sustinut pana cand directia sectorului bancar nu este solutionata.

Kilometrul 0 al restructurarii economiei mondiale

Faptul ca la acest summit participa tari de pe un numar-record de continente, iar cele mai mari puteri economice ale lumii nu lipsesc de la negocierile de azi, nu poate decat sa intareasca nevoia de „solutii globale pentru o economie globala”, o sintagma atat de des folosita in ultima saptamana incat tinde sa devina motto-ul summit-ului. Un set de regulamente drastice pentru banci si piete financiare deschide lista discutiilor din aceste zile.

Primul-ministru britanic a afirmat „reinnoirea relatiilor deosebite cu Statele Unite” in prima zi a lunii aprilie. Acesta a descris dimensiunea umana a crizei, definind situatia economica drept „fara precedent”. Gordon Brown, sustinut de Barak Obama, a intarit nevoia de a evita protectionismul si incurajarea a milioane de locuri de munca "verzi" intr-o industrie ecologica, directie in care se doreste reorientarea economiei in viitor.

Cea mai mare investitie in economia mondiala

„Vom face tot ce ne sta in putere pentru a stimula cresterea economica si pentru a ne asigura ca o asemenea criza nu se mai poate repeta”, a spus Barak Obama, sustinand masurile pe care Gordon Brown le-a luat de la inceputul crizei si pana in prezent. Intrebat daca nu este dezamagit de atitudinea Frantei si a Germaniei, care nu sunt increzatoare in adoptarea unui nou pachet de stimuli fiscali, presedintele SUA a afirmat ca pana si cele mai sceptice tari au adoptat pachete de stimulente pentru economia lor.

„Se doreste o noua crestere economica, dar aceasta nu poate fi sustinuta doar cu SUA folosita drept locomotiva. Toate statele vor fi nevoite sa contribuie”, a adaugat Obama. Primul-ministru britanic si presedintele american s-au declarat multumiti de consensul intalnit la discutiile liderilor din aceasta dimineata. „Sunt sigur ca Nicholas Sarkozy va ramane pana la finele cinei din aceasta seara”, a declarat Gordon Brown zambind, referindu-se la declaratiile de ieri ale presedintelui Frantei, care ameninta ca va parasi summit-ul daca nu se vor lua masuri de reglementare a sectorului bancar si a pietelor financiare.

„Guvernele intervin acolo unde bancile au dat gres si unde pietele au decazut. America a adoptat un stimul fiscal, al carui exemplu a fost urmat doar de Marea Britanie. Dar la nivel mondial, tara dupa tara a contribuit la cel mai mare stimul fiscal, la cea mai mare injectare de resurse, la cea mai mare investitie in economia mondiala din istoria lumii. Germania a contribuit cu 80 de miliarde [de dolari], Franta a contribuit cu 25 de miliarde, noi si multe alte tari din Europa am facut la fel”, a mai spus Brown. Suma investita pina acum de guverne pe plan mondial se ridica la circa 2 trilioane de dolari.

Problema nucleara

Intrebat daca va fi sau nu dificila colaborarea cu Rusia, Barak Obama a recunoscut faptul ca s-a produs o ruptura in relatiile dintre cele doua state in ultimii ani. La G20 va avea loc prima intalnitre intre noul presedinte al SUA si omologul sau, Dmitri Medvedev.

„Exista diferente semnificative intre SUA si Rusia si nu am interesul de a le ascunde sub covor. Dar exista un numar larg de interese comune pe care le putem aborda impreuna. Cred ca ambele tari sunt interesate de reducerea stocului de arme nucleare. Pentru ambele tari este profitabila reducerea terorismului si stabilizarea economiei globale. Ambele state vor gasirea unei cai energetice substantiale. Avem, deci, o multime de probleme comune, de la Afganistan la Iran si la problemele discutate la acest summit pentru a ne coordona actiunile si asta vom urmari. Un punct bun de plecare este proliferarea nucleara”, a declarat Barak Obama.

Marea Britanie si SUA si-au afirmat intentia de a avea o relatie diplomatica in cazul Iranului, cu conditia ca Teheranul sa renunte la armele nucleare. Brown si Obama vor sustine relatiile de pace intre Israel si Teritoriile Palestiniene Ocupate si vor ridica problema terorismului din Pakistan si Afganistan.

Reguli bune, politica buna / Good policy is good politics

Cei doi lideri au afirmat azi ca vor sustine pietele emergente si vor introduce un set dur de reguli in sistemul bancar. Un alt punct de discutie in aceste zile va fi asigurarea resurselor de alimente in tarile care ar putea suferi de pe urma scaderii comertului international.

Intrebat daca sfatuieste oamenii sa cheltuie sau sa economiseasca, Obama a afirmat: „A-ti baza deciziile pe temeri nu este un mod sanatos de a gandi. Nu va subminati viitorul pentru ca nu aveti incredere in prezent. Cheltuielile de acum trebuie sa fie o investitie in viitor”.

Rugat de media sa-i ofere un sfat primului ministru britanic pentru campania electorala, Obama a replicat: „Singurul sfat pe care i l-as da lui Gordon Brown este acelasi pe care mi l-am dat in propria campanie si pe care mi l-am repetat in ultimele trei luni: pe termen lung, reguli bune inseamna o politica buna (Good policy is good politics)".