China poate avea incredere absoluta in economia americana, a declarat samabata presedintele SUA, Barack Obama, ca raspuns la ingrijorarile legate de investitiile Beijingului in Statele Unite, exprimate de premierul chinez Wen Jiabao.

"Nu doar guvernul chinez, dar fiecare investitor poate avea o incredere absoluta in soliditatea investitiilor din Statele Unite", a declarat Obama, dupa intalnirea pe care a avut-o cu presedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, la Casa Alba.

"Exista un motiv pentru faptul ca putem constata, chiar si in plina criza economica, o crestere a fluxului real de investitii in Statele Unite", a subliniat liderul american.

"Cred ca este vorba despre recunoasterea faptului ca stabilitatea, nu doar a sistemului economic, dar si a celui politic, este extraordinara", a adaugat el.

Premierul Wen Jiabao declarase vineri ca este ingrijorat pentru miliardele de dolari investiti de China in economia americana, care face fata in prezent uneia dintre cele mai grave crize din intraga sa istorie.

"Am imprumutat foarte multi bani Statelor Unite. Sigur ca suntem ingrijorati de securitatea activelor noastre", a spus oficialul chinez.

"Din acest motiv vreau sa fac un nou apel (...) Statelor Unite sa-si respecte cuvantul dat si angajamentele de a asigura securitatea activelor chinezesti", a adaugat Wen Jiabao.