Cehia pariaza pe masuri liberale pentru depasirea crizei economice

de Marius Mihaiescu     HotNews.ro
Sâmbătă, 14 februarie 2009, 12:44 Actualitate | Internaţional


Spre deosebire de majoritatea tarilor europene, liderii Cehiei, tara ca asigura presedintia Uniunii Europene pana in luna iunie, pariaza pe masurile liberale pentru a depasi criza economica ce incepe sa afecteze tara, relateaza AFP.

Respingand ajutoarele directe pentru intreprinderile aflate in dificultate si extrem de critic fata de orice forma de protectionism la nivel european, guvernul condus de premierul Mirek Topolanek mizeaza mai degraba pe o serie de masuri nationale, dintre care multe sunt axate pe flexibilitatea pietei muncii.

Ministrul muncii, Petr Necas, a propus in aceasta saptamana reducerea preavizului de concediere la o luna, diminuarea indemnizatiei de concediere pentru contractele cu vechime mica si prelungirea perioadei de proba la patru luni pentru angajatii simpli si la sase luni pentru cadrele de conducere.

Una dintre aceste masuri permite societatilor din constructii sa modifice fara aviz salariile in caz de timpi morti sau de supra-activitate.

"Criza ne arata astazi, mai mult ca niciodata, necesitatea unei piete de munca flexibile: cu cat exista mai multa flexibilitate, cu atat vom putea lupta mai bine impotriva somajului", a sustinut Necas.

Principala sa idee: "motivarea angajatorilor astfel incat sa nu le fie teama sa creeze locuri de munca, odata ce situatia se amelioreaza".

Peste 17.000 de locuri de munca temporare au disparut in ultimele luni, iar alte 10.000 ar putea fi eliminate pana la sfarsitul lui martie.

Doar constructorul de automobile Skoda, filiala Volkswagen, a concediat de 3.200 de muncitori cu contracte temporare, in cea mai mare parte straini.

In ultimii ani, cu acordul tacit al autoritatilor, agentiile de recrutare a fortei de munca au adus muncitori din Slovacia si din Polonia, in special, dar si din Moldova, Mongolia sau Vietnam, pentru a sustine boom-ul economic si a atenua lipsa de forta de munca necalificata.

Unii imigranti din afara Europei au platit intermediarilor pana la 2.000 de euro pentru a obtine un permis de munca, uneori in conditiii apropiate de sclavagism.

Guvernul incearca acum sa se debaraseze de acest balast: un program de repatriere voluntara, cu plata drumului si o prima de plecare de 500 de euro a fost adoptat in aceasta saptamana.

Degradarea indicatorilor economici a obligat guvernul ceh sa creeze, in ianuarie, un Comitet special pentru adoptarea unor masuri de sustinere a economiei: reducerea contributiilor de asigurari sociale pentru intreprinderi, reducerea TVA in sectorul hotelier si prime pentru casarea masinilor vechi.

Presedintele ceh Vaclav Klaus ramane fidel principiilor ultra-liberale si compara situatia actuala cu o gripa care, potrivit unui proverb din Europa de Est, trece in sapte zile cu medicamente si intr-o saptamana fara pastile.

"Nu tratam o gripa cu antibiotice puternice, pentru ca acestea nu vor face nimic impotriva virusilor, dar risca sa scada imunitatea organismului pe termen lung", spune Klaus, un mare admirator al lui Milton Friedman.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1719 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Foarte tare! (Sâmbătă, 14 februarie 2009, 13:13)

    AndreiSe [utilizator]

    Nu credeam ca un guvern isi poate permite sa adopte astfel de masuri (singurele cu ceva sanse de reusita incercate pana acum). Nu am decat 2 cuvinte de spus: FOARTE TARE!
    • 0 (0 voturi)    
      vaclav klaus (Luni, 16 februarie 2009, 18:04)

      emilper [utilizator] i-a raspuns lui AndreiSe

      poate il alegem pe Vaclav Klaus presedinte si in Romania :P ... sau il rugam pe Base sa ia exemplu.
  • +6 (6 voturi)    
    cand vad ce masuri se iau in cehia... (Sâmbătă, 14 februarie 2009, 16:03)

    broker [anonim]

    imi vine sa ma mut acolo. in sfarsit, am vazut niste masuri normale... asta da guvernare
  • -5 (5 voturi)    
    Cel mai tare! (Sâmbătă, 14 februarie 2009, 20:53)

    gogu [anonim]

    In doua saptamani Cehia va fi la Pamant!
  • -4 (4 voturi)    
    Cehhorszag (Duminică, 15 februarie 2009, 9:31)

    andreea [anonim]

    Sper ca neoconshii din Cehia sa-si puna tzara cu botul pe labe ca sa nu mai auzim de Friedman vreo suta de ani.
    • +1 (1 vot)    
      Comentariu sters de utilizator (Duminică, 15 februarie 2009, 12:56)

      [anonim] i-a raspuns lui andreea

  • -2 (2 voturi)    
    Ipocrizie (Duminică, 15 februarie 2009, 13:00)

    mil [anonim]

    Sunt 3 probleme cu masurile astea:

    1) Nerespectarea obligatiilor sociale ale statului si nici cele minimale ale unui asigurator macar. Pai frumos, aduci straini sa faci concurenta ieftina occidentalilor si cand se ingroasa gluma ii trimiti pachet acasa lipindu-le o hartie de 500 de euro pe frunte. Si mai sunt si acerebrati care aplauda furtul. Dar cotizatia la fondu de somaj nu le-ati luat...dar la fondul de pensii de stat...iar nu? dar la asigurarile de sanatate? Apai daca sunteti corecti si vreti sa revenim la 1800 in drepturile muncii...dati-le innapoi nu 500 de euro, ci doar contributiile lor la aceste asigurari pe perioada muncita, ca din ce imi dau seama ei renunta "voluntar" la primele de asigurare in momentul in care sunt trimisi by air mail in tarile de origine. Mai ce hotie, adica astia doar la plata is buni.

    2) Poluatorul nu plateste, plateste poluatul. Criza asta nu e din vina slovacului si moldoveanului care dadea la saiba la Skoda Superb pe salariu minim pe economia Cehiei...ca el producea valoare reala, ci a alora care luau valorile astea reale si le plimbau si le derivau pana iesea de un bonus trimestrial mai mare cdeat o pensie normala pe 15 ani a respectivilor. E misto sa plateasca saibarii vietnamezi din Cehia pentru finantisti sin City? E.

    3) Suipat cu asistati sociali inspre alte tari UE in timp cetu urlii ca te-a incoltit protectionismu'. Slovacii, polonezii, romanii etc. au platit asigurarea in Cehia si au drept la ea chiar expulzati in tarile de origine...e o masura demagogica si profund populista, mari economii la buget nerealizandu-se insa poporu ceh sa voteze cu ai nostrii ca ne pastreaza locurile de munca impotriva strainilor din UE, straini cu care suntem cica frati. Si-au si gasit momentu'...parol.

    Flexibilizarea muncii pentru patroni, in conditiile actuale, nu duce decat la explozia somajului...Cehia nu se poate ridica daca nu se ridica piata UE, anu asta patronii nu au inca de ce sa angajeze...deci vor da fara.
    • +3 (3 voturi)    
      Prosti sint cei... (Duminică, 15 februarie 2009, 14:39)

      Sargon [utilizator] i-a raspuns lui mil

      Prosti sint cei care au lucrat legal...si la fel e si-n Romania. Mai bine acei salariati alegeau sa incaseze in mina si banii pe care angajatorul a fost obligat sa-i vireze statului!
  • +2 (2 voturi)    
    Dictatura proletara... (Duminică, 15 februarie 2009, 13:10)

    Zsolt Bodola [utilizator]

    ... nu duce la nimic bun. Din pacate, in Romania legile muncii au creat o astfel de piata. Pana cand angajatorul nu poate sa renunte usor si facil la angajat, nici un muncitor nu se va speti sa lucreze mai mult si mai bine.
    Cehii sunt oameni cu capul pe umeri si stiu ca singura sansa e ca firmele sa treaca bine de criza, altfel nu vor avea de unde colecta taxe.
    Bravo lor!
    • +3 (3 voturi)    
      Dictatura sindicalo-patronala (Duminică, 15 februarie 2009, 14:38)

      Sargon [utilizator] i-a raspuns lui Zsolt Bodola

      Problema este ca legislatia muncii creeaza somaj si saracie in rindurile celor mai saraci muncitori si intreprinzatori. Somajul este efectul legislatiei muncii, iar orice drept obtinut de sindicate este de fapt un privilegiu pentru ca se poate aplica numai eliminindu-i de pe piata muncii pe muncitorii cei mai saraci.

      Patronatele, alcatuite din cei mai bogati intreprinzatori, incearca, de asemenea, sa-si inlature concurenta: intreprinzatorii noi, tineri, care nu sint suficient de capitalizati, dar care le incurca "profiturile". Asadar, legislatia muncii este o arma indreptata ipotriva competitorilor!
      • 0 (0 voturi)    
        +1 (Luni, 16 februarie 2009, 18:07)

        emilper [utilizator] i-a raspuns lui Sargon

        +1;

        ai un newsleter sa ma abonez ?

        ... foarte rar auzi pe cineva sa spuna ca toate masurile astea "sociale" (inclusiv "salariul minim", cea mai importanta cauza a evaziunii fiscale din Romania) sunt doar trucuri sa ridice bariera de intrare pe piata a noi companii.
  • +3 (3 voturi)    
    realitatea (Duminică, 15 februarie 2009, 13:20)

    CORNEL [anonim]

    cred cu adevarat ca masurile liberale sunt cele mai bune in orice societate sanatoasa .......dar la noi ce pot sa spun.......suntem inconjurati de populism foarte mult si asa zisa generatie de sacrificiu se va prelungi cu generatii de sacrificiu.oare cand vom avea si noi romanii conducatori care efectiv sa tina partea poporului roman?????????
    • +2 (2 voturi)    
      populism cu aroma de socialism (Duminică, 15 februarie 2009, 16:37)

      gabi [anonim] i-a raspuns lui CORNEL

      ai dreptate Cornel, dar cred ca sub populismul asta se ascunde de fapt mentalitatea socialista a primei generatii de sacrificiu (pentriu ca eu cred, la fel ca tine, ca urmatoarele generatii vor fi tot de sacrificiu). din pacate, nici macar nu ne sacrificam pentru ceva mai bun, ci doar pentru bunastarea guvernantilor, care in vremuri de criza financiara isi maresc bugetul Camerei Dep cu 22%. am citit articole interesante pe www.ecol.ro asa ca va invit si pe voi la lectura liberala


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by