Gustavo Dolfino, presedintele WhiteRock Group, care se ocupa cu recrutarea de personal de conducere pentru banci americane, a luat apararea bonusurilor in valoare de 18 miliarde de dolari platite anul trecut directorilor si traderilor de pe Wall Street afirmand ca acestia nu pot trai cu 150.000-200.000 de dolari pe an, transmite OpenLeft.

Intr-un interviu pentru New York Times, Dolfino a declarat: "Fara indoiala ca 18 miliarde de dolari sunt o gramada de bani, dar e o picatura in oceanul de pe Wall Street. Bonusurile sunt in scadere iar salariile nu sunt suficiente pentru acesti oameni. Ei nu pot trai cu 150.000-180.000 de dolari, asa ca nu au economisit niciun ban. Au facut credite si, in momentul platii bonusurilor, ei au crezut ca pot sa plateasca datoriile".

OpenLeft precizeaza ca venitul mediu pentru o familie din SUA este de 49.000 de dolari pe an.