Reprezentantii FMI s-au infuriat rau de tot dupa ce au constatat ca presedintele Madagascarului (a patra insula ca marime din lume, cu o economie generos subventionata de Fond) si-a tras un avion de 60 de milioane de dolari. « Am cerut explicatii Guvernului pentru ca nu stim daca au fost respectate procedurile achizitiilor publice », a declarat pentru Reuters reprezentantul FMI Pierre Van Den Boogaerd.

Avionul a fost predat ieri sefului malgas, Marc Ravalomana, care a organizat o conferinta de presa, ocazie cu care a mai facut o gafa. Pentru a-i linisti pe oficialii FMI, el a tinut sa spuna ca jumatate din bani i-a oferit din conturile personale si ca numai 30 de milioane de dolari provin de la buget. Afirmatia i-a enervat la culme pe locuitorii tarii, care au aflat cu aceasta ocazie cat de bogat sef de stat are una dintre cele mai sarace tari din lume.

Ravalomana este un soi de Basescu malgas. A candidat la primaria Capitalei lor, a castigat-o fara probleme, dupa care, in 2001, a candidat la sefia Statului. Doua luni mai tarziu, sondajele de opinie il plaseaza pe primul loc in preferintele electoratului. Alegerile au loc in 16 decembrie 2001; Marc Ravalomanana castiga primul tur in defavoarea contracandidatului sau (presedintele in exercitiu, Didier Ratsiraka). Desi victoria sa a fost aprig contestata de Opozitie, care a cerut revizuirea hotararii Curtii Constitutionale, Marc Ravalomanana iese public, sustine ca a castigat alegerile si, in mijlocul tuturor controverselor, se proclama presedinte al republicii.

In 3 decembrie 2006, este ales pentru al doilea mandat in functia suprema din stat, inca din primul tur, mai ales datorita sustinerii venite din partea locuitorilor capitalei.

Are meritul de a fi imbunatatit infrastructura tarii, in special drumurile, si de a fi imbunatatit sistemul educational al tarii. A fost criticat in repetate randuri pentru ca nu a reusit sa lupte eficient impotriva saraciei poporului sau.

Citeste si comenteaza pe Dan Popa's Weblog.