Statul german „nationalizeaza“ un sfert din actiunile Commerzbank

de Dani Rockhoff     HotNews.ro
Vineri, 9 ianuarie 2009, 14:57 Actualitate | Internaţional


Dresdner Bank din Frankfurt, noua fiica a Coommerzbank
Foto: Hotnews
Sub presiunea crizei financiare, statul german preia un sfert din actiunile Commerzbank. Este pentru prima data cand statul german se implica direct in finantele unei banci private. Commerzbank, a doua banca privata ca marime din Germania, primeste din fondurile de stat inca o injectie de capital, in valoare de zece miliarde de euro. Acest capital este necesar pentru a acoperi diverse pierderi ale bancii, ca si preluarea nu lipsita de pagube ascunse, a Dresdner Bank (banca-fiica a Allianz), decisa inca de anul trecut.

 „Participarea statului nu reprezinta o nationalizare partiala, ci concretizarea responsabilitatii noastre pentru unul dintre marii actori germani de pe piata finaciara“ a spus joi la Berlin purtatorul de cuvant al Ministerului de finante federal, citat de Deutsche Presse Agentur (dpa).

Ministrul economiei germane Michel Glos (CSU) a spus pentru Handelsblatt: „Cu capital suplimentar, Commerzbank poate sa-si realizeze mai bine sarcina de a da credite sectorului economic“. „ Statul isi poate ulterior vinde participatia si astfel, realiza profit“ a adaugat el. Handelsblatt mai mentioneaza ca in Consiliul de Administratie al Commerzbank vor fi trimisi, cat se poate de curand, doi secretari de stat.

Concernul de asigurari Allianz, de la care Commerzbank a cumparat Dresdner Bank, va prelua, in compensatie, certificate neacoperite ale Dresdner, in valoare de miliarde de euro, mentioneaza dpa, citand declaratia facuta de Commerzbank din Frankfurt.

Ca urmare a stirii de preluare a 25% plus o actiune, de catre statul german, a activelor Commerzbank, actiunile de bursa ale acestei banci ai ale Allianz au scazut puternic. Actiunea notata DAX a Commerzbank a pierdut ieri peste 20 de procente, inchizand seara la o valoare de 5,25 Euro.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















567 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by