O orchestra formata din homosexuali si lesbiene va participa la parada de la Washington din Ziua Inaugurarii presedintelui ales Barack Obama, a anuntat The Washington Blade. Este pentru prima data in istorie cand o formatie gay va marsalui prin fata oficialilor si a publicului in ziua in care noul lider de la Casa Alba depune juramantul.

Comitetul insarcinat cu organizarea evenimentelor din 20 ianuarie a decis ca Lesbian and Gay Band Association, ce include persoane gay de pe intreg teritoriul Statelor Unite, sa participe la parada din Ziua Inaugurarii.

"Acest lucru indica faptul ca echipa de tranzitie a lui Obama ii priveste pe homosexuali si lesbiene drept o parta vizibila a Americii", a declarat Rice Majors, directorul artistic al Lesbian and Gay Band Association.

The Washington Blade, care este o publicatie adresata comunitatii gay din capitala federala, a precizat ca este pentru prima data in istorie cand o formatie gay va marsalui prin fata oficialilor si a publicului in ziua in care noul lider de la Casa Alba depune juramantul. In ziua in care a depus juramantul in 1992, Bill Clinton a permis formatiilor gay sa cante de pe trotuar, fara insa sa aiba acces in cadrul ceremoniei oficiale.

Aproape 1400 de formatii si solisti individuali si-au depus aplicatiile pentru a participa la parada din Ziua Investiturii lui Barack Obama. Doar cateva zeci au fost alese de echipa de tranzitie democrata.Prin comparatie, in 2005, 340 de formatii au vrut sa participe la parada oficiala iar organizatorii au selectat 47 dintre ele.