Presedintele ales al SUA, Barack Obama, va sustine vineri, la Chicago, statul Illinois, prima sa conferinta de presa dupa castigarea scrutinului prezidential, a anuntat echipa sa de campanie intr-un comunicat de presa citat de presa internationala.

Discursul va avea loc la ora 19:30 GMT, ora 21:30 ora Romaniei, intr-un hotel din Chicago unde Obama se intalneste cu consilierii sai economici, intre care fostii secretari ai Trezoreriei, Larry Summers si Robert Rubin, precum si fostul sef al Rezervei Federale, Paul Volcker.

Summers, in varsta de 54 de ani si Volcker, de 81de ani, sunt numele cele mai vehiculate pentru postul de sef al Trezoreriei americane.

Vor fi prezenti la conferinta si vice-presedintele Joe Biden, guvernatorul statului Michigan, Jennifer Granholm, William Donaldson, fostul presedinte al SEC (inalta autoritate de supraveghere a pietelor financiare), precum si miliardarul Warren Buffet.

Presedintele ales isi va prelua functia in 20 ianuarie 2009, avand o misiune foarte dificila. SUA si lumea intreaga traverseaza, de la mijlocul lunii septembrie, cea mai grava criza financiara din 1929.

Pana sa isi preia functia la Casa Alba, Obama isi alcatuieste echipa cu care va lucra. Pana acum se stie doar ca Rahm Emanuel, membru al Camerei Reprezentantilor si un apropiat al lui Barack Obama, a acceptat functia de sef al cancelariei prezidentiale.