VIDEO Barack Obama, la primul sau discurs ca presedinte ales al SUA: Nu putem avea bogatie pe Wall Street daca oamenii obisnuiti sufera

de George Florea     HotNews.ro
Miercuri, 5 noiembrie 2008, 7:00 Actualitate | Internaţional


In primul sau discurs ca presedinte ales al SUA, Barack Obama a spus, in fata miilor de suporteri strinsi la Chicago, ca daca mai exista cineva care se indoieste ca America e tara unde totul e posibil, aceasta zi este raspunsul. Alaturi de Obama, pe scena din Chicago s-au aflat sotia sa, Michelle, si fiicele sale. Obama a reusit sa-si subjuge auditoriul si, la finalul discursului, a rostit impreuna cu miile de oameni o incantatie despre puterea Americii de a trece peste toate dificultatile: YES, WE CAN!

Iata punctele esentiale din discursul lui Barack Obama
  • In aceasta zi, datorita a ceea ce am facut noi, am adus schimbarea in America
  • Am primit un telefon extraordinar de la senatorul John McCain. E un om care a facut sacrificii enorme pentru America. Il felicit pe el, o felicit pe Sarah Palin si sper sa colaborez cu ei
  • Ii multumesc lui Joe Biden, noul vicepresedinte al SUA
  • Ii multumesc celui mai bun prieten al meu, prima doamna a SUA: sotia mea - Michelle
  • Stiu ca bunica mea ma vegheaza, chiar daca nu mai e printre noi
  • Mai presus de toate, va multumesc voua. Aceasta victorie n-ar fi fost posibila fara voi
(Transmisia CNN arata zeci de oameni cu lacrimi in ochi)
  • Avem de rezolvat cea mai grea criza financiara din istoria Americii
  • Avem de rezolvat soarta a sute de veterani americani
  • Va promit ca impreuna vom rezolva toate problemele. Poate nu intr-un an, poate nu intr-un mandat, dar le vom rezolva
  • Voi asculta mereu opiniile voastre si va cer sa participati la reconstruirea acestei tari
  • Nu putem avea bogatie pe Wall Street daca oamenii obisnuiti sufera
  • Ii vom proteja pe cei a caror viata a fost data peste cap
  • Expresie folosita obsesiv de Barack Obama pentru a defini puterea SUA de a-si reveni din crize si razboaie: YES, WE CAN!
  • YES, WE CAN! devine o incantatie la Chicago: mii de oameni au rostit impreuna cu Barack Obama aceste cuvinte.

Citeste aici intregul discurs al lui Barack Obama (eng.)





















6879 vizualizari

  • +6 (12 voturi)    
    Good point, Obama! (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 7:20)

    Scaevola [anonim]

    Bravo, Obama! Uite ca s-a putut. Pana si la ei a ajuns cutitul la os si au votat altceva (sa vedem la noi pe cine-om vota ca ai nostri toti sunt niste Palin cu pantaloni, prosti ca noaptea si ipocriti). Acum problema e ca negrisorul asta carismatic trebuie sa faca intr-adevar ce-a promis, sa scoata trupele din Irak, s-o lase mai moale cu "axa Raului" si sa-i puna pe imbuibati la treaba. Cred ca omenirii tocmai i-a trecut glontul pe la ureche, ca daca iesea presedinte batranelul ala frustrat numit McCain punea mintenas de-un razboi mondial. Si btw, Obama, mare atentie la lunetisti! Kennedy stiu de ce :D
    • -12 (18 voturi)    
      negrisorul carismatic (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 7:47)

      berenger [utilizator] i-a raspuns lui Scaevola

      e o nulitate. iar programul sau, care se bazeaza doar pe cresterea taxelor pentru cei care muncesc si pe cresterea asistentei pentru cei care n-au muncit niciodata, distruge sistematic ultimul stat activ din lume. iar cu plecarea din irak, ce sa-ti povestesc... bati din palme si gata, ai plecat...
      • -1 (9 voturi)    
        Zau?? (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 8:09)

        Shogun [anonim] i-a raspuns lui berenger

        Dar tu de unde stii toate astea?
        In Ro cu cine votezi, cu PRM cumva? Esti fan Zavoranca?
        • -1 (9 voturi)    
          zau (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 8:29)

          berenger [utilizator] i-a raspuns lui Shogun

          vorbim despre obama sau despre mine?
          stiu pentru ca ma informez serios, dincolo de zambetele de la stirile tv.
          cine-i zavoranca?
      • +7 (11 voturi)    
        Nulitate, dar nulitate de Harvard! (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 8:43)

        Scaevola [anonim] i-a raspuns lui berenger

        Mestere, nu stiu de pe ce postura faci afirmatia "Barack e o nulitate". Probabil esti reincarnarea lui Einstein sau geniul absolut al omenirii de-ti permiti asemenea remarci. Un om care a absolvit magna cum laude Harvard Law School nu prea are cum sa fie nulitate. Sa privim putin in tabara republicana? Presedintele Bush e o capacitate? Desigur, la orice scoala ajutatoare pentru retardati ar fi fost sef de promotie! Dar senatorul McCain, lingura de lemn de la Acadamia Navala, absolventul nr 894 dintr-un total de 899, trecut probabil de mila de sila, ca se saturasera profesorii de el si nu voiau sa-l mai vada si-n toamna? Dar "inteligenta" doamna Sarah Palin, ale carei calitati intelectuale sunt comparabile cu ale gainusei de Mankiki (una dintre cele mai stupide animalutze de pe suprafata Terrei)? Acuzele privind programul, pe care le faci, mi se par comparabile cu alea bagate de fesenisti in anii '90, cu "vin Ratiu si Campeanu si-or sa ne puna botnita pe gura".
        De ce-i lasi pe altii sa-ti bage in cap asemenea aberatii? Ai creier, foloseste-l! Sau acum o sa te superi pe Dumnezeu ca ti-a dat creier dar nu ti-a dat la el si instructiuni de folosire?
        • -3 (9 voturi)    
          nulitate in sine (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 8:57)

          berenger [utilizator] i-a raspuns lui Scaevola

          nu inteleg de ce romanu se simte bine daca il insulta pe cel cu care se face ca dialogheaza. si nu inteleg de ce uraste asa de tare logica. chiar crezi ca obama va fi presedinte bun daca palin e proasta? nu. obama va face rau pentru ca are un program rau, si stiu asta fiindca imi folosesc creierul si ii citesc programul si chiar inteleg ce spune pe acolo, mai ales ideea ca ii va impozita pe cei care muncesc mai mult (asta apropo de ce-i place stapanului fsn, iliescu, pe numele sau)
          • +1 (7 voturi)    
            Ai scapari de logica (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 9:27)

            Scaevola [anonim] i-a raspuns lui berenger

            Amice american de duminica, ai grave scapari de logica si perceptie. N-am vazut nicaieri in programul lui Obama scris ca-i va impozita mai mult pe cei care muncesc mai mult. Doar cei care castiga foarte mult - si nu se refera la aia care trag la saiba sau sapa ogoarele - vor fi impozitati mai mult. Ceea ce mi se pare logic. De ce ar plati un petrolist care n-a pus in viata lui mana pe o matura dar castiga miliarde fara sa miste un deget, un profit comparabil cu un american din middle-class, care are doua servicii ca sa poata supravietui? In orice tara civilizata, bogatasii platesc impozite mai mari, dupa facultati ca sa zic asa. Asta vrea si Obama si sunt intru totul de acord cu el. Si raman la parerea mea: fie rasismul, fie propaganda republicana absurda spala creierele multora si-i impiedica sa vada adevarul.
            • -1 (5 voturi)    
              logica sau doctrina? (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 11:10)

              berenger [utilizator] i-a raspuns lui Scaevola

              nu-s american deloc, cu atat mai putin de duminica dar din nou, nu despre mine e vorba. cat despre impozite, argumentele tale seamana suparator de mult cu cele ale lui iliescu, cand tuna si fulgera impotriva cotei unice. un contrargument, dintre multe altele, impotriva ta, a lui iliescu si a lui obama este ca daca statul ii ia banii petrolistului, ii va baga in asistenta sociala, adica munca mai putina, pe cand daca raman la petrolist, el ii va baga in extinderea afacerii, deci in munca mai multa. pe termen lung, spune si tu care strategie e mai buna...
              • +2 (6 voturi)    
                Petrolistul, aurul si amarastenii (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 11:41)

                Scaevola [anonim] i-a raspuns lui berenger

                Tu te auzi vorbind? Sa-mi arati si mie un petrolist care investeste banii cu gandul sa ofere mai multe locuri de munca, pe termen lung, amarastenilor. Ce, ai vazut reclama la Petrom si ti-a luat ochii? Nu, taticu, petrolistul investeste pentru el, pentru burtica lui, pentru burtica familiei lui, pentru burtica amantei lui si a catelului amantei lui. Ai ceva impotriva asistentei sociale? Gandeste-te ca vei fi candva batran si bolnav dupa o viata de munca si s-ar putea sa te arunce astia ca pe-o masea stricata si banii sa-i lase la petrolist, ca doar tu ti-ai dorit asta, nu? Traiasca petrolistii, sus patricienii, jos amarastenii! I rest my case.
                • +1 (3 voturi)    
                  Masura (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 12:08)

                  RanFan [anonim] i-a raspuns lui Scaevola

                  Scaevola, comparatia ta este valabila pentru climatul romanesc. Este adevarat ca Petrom cu al sau Paturiciu au tzepuit statul roman. Insa nu veni sa-mi vorbesti de batranul aruncat ca o masea stricata. Batranul din SUA care ajunge acum in strada pentru ca nu are bani, isi merita situatia. Acum 40 de ani, in SUA exista deja alternativa pensiilor private + o sumedenie de modalitati prin care isi putea asigura batranetea. In Romania, aceasta alternativa nu exista. Asta este motivul pentru care in Romania inca este nevoie de asistenta sociala. In America nu este nevoie. Pentru ca acolo nu trebuie decat sa muncesti ca sa ai. Felul in care iti investesti banii te priveste. Iar ponoasele le tragi tu, nu ceilalti. Aceeasi situatie ar fi in Romania peste 40 de ani. Exista acum pensii private, fonduri de investitii, etc. care asigura individului sansa de a nu mai depinde de ajutorul statului. Daca peste 40 de ani o sa aud vreun batran(de varsta mea) ca se vaita, nu o sa am nici o mila. Iar atata timp cat am mostenit sau ridicat o firma, banii mi se cuvin mie, nu sarantocilor care beau o bere si se dedulceau cu un meci in timp ce eu imi bateam capul cu strategii.
                • +2 (4 voturi)    
                  cota unica vs impozit progresiv (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 12:51)

                  berenger [utilizator] i-a raspuns lui Scaevola

                  nu compara america cu romania. unu ca patriciu nu s-a imbogatit prin talentul managerial sau viziune economica, ci prin tepe date statului. vorbim de cota unica si impozit ce creste odata cu veniturile. chiar si in romania corupta, cota unica e un succes. sa darimi asta in america e o idiotenie. pe de alta parte, asistenta sociala nu a rezolvat niciodata problemele, ci doar le-a permanentizat. explica-mi si mie, de ce daca e asa de bun statul bunastarii generale, numarul asistatilor creste, in loc sa scada
              • 0 (2 voturi)    
                Ai o viziune cam naiva (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 12:01)

                Razvan007 [utilizator] i-a raspuns lui berenger

                Banii de la "petrolisti" se duc pe mana unei elite si anume "actionarii". Asa functioneaza sistemul. Iar actionarii sunt prea putin implicati (cea mai mar parte dintre ei) in crearea de locuri de munca. Sunt foarte multi care traiesc pur si simplu ca actionari pe spatele unei companii gigant: "bella vita" si nimic mai mult. Amarastenii ca tine si ca mine ne inchipuim ca cei care sunt in top "give a shit about the rest, but thrust me, they don't".
                • +3 (5 voturi)    
                  naivitate (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 12:53)

                  berenger [utilizator] i-a raspuns lui Razvan007

                  daca banii ar merge doar la elite, nu s-ar dezvolta nici o afacere privata in lume. a cui e viziunea naiva?
                • 0 (0 voturi)    
                  Cum nu (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 14:04)

                  soferul [utilizator] i-a raspuns lui Razvan007

                  Cand dau de naiba, repede tup tup, apeleaza la amarasteni sa-i scoata din noroi.
            • 0 (0 voturi)    
              raspuns lui vali (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 22:43)

              aaaa [anonim] i-a raspuns lui Scaevola

              o persoana la munca de jos sau sarac, chiar daca are mai mullte joburi, nu va fi impozitat mai mult.Nu pana la $250.000.
              Dupa nu se mai considera sarac.
        • 0 (0 voturi)    
          bravo (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 15:25)

          GIGI [anonim] i-a raspuns lui Scaevola

          bravo,domnule,ca bine le zici!!pun pariu ca si la noi sunt oameni tot asa de destepti si de cu bun -simt ca Obama, dar stau in banca lor,din pacate...la noi ies numa ' paduchii in frunte...
  • +3 (9 voturi)    
    . (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 7:21)

    Mda [utilizator]

    tipul asta e chiar tare! ma bucur ca a iesit presedinte! poate o sa schimbe si imaginea americii in lume
  • -1 (5 voturi)    
    ... si fiicele sale (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 7:35)

    gamit [anonim]

    Barack Obama are doua fete nu doar ...si fiica sa. reporteru' lu' peste
  • 0 (4 voturi)    
    Ce bine !! (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 8:04)

    pault [anonim]

    cea mai buna veste posibila pentru omenire!!!! Bravo Obama!!!!
  • 0 (6 voturi)    
    obama (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 8:04)

    anonima [anonim]

    FELICITARI SI BUN COMENTARIU LUI SCAEVOLA,
    SCHIMBAREA ESTE PRIMA, NECESARA.
    SI JOS CU IMBUIBATII
  • +5 (7 voturi)    
    totusi... (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 8:53)

    Lidra [utilizator]

    Dragilor de la hotnews. In conditiile in care ati urmarit atat de aproape alegerile din America, dece faceti greseli de genul asta. Obama nu este la primul discurc sa presedinte al Americii, ca inca nu a fost investit, pana in Ianuarie mai are mult.
    Acolo nu este Romania, nu este acelasi sistem ca la noi. Pana nu depune juramantul nu este presedinte. Este cel mult presedinte ales.
  • 0 (8 voturi)    
    Toti cei de stanga..... (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 9:39)

    FSHO [anonim]

    vorbesc frumos si fac promisiuni foarte imbietoare, mai ales pentru creduli (ca si la noi). Din pacate, stau foarte prost la punerea in practica a promisiunilor.
    • +1 (5 voturi)    
      . (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 10:15)

      Ivanu [utilizator] i-a raspuns lui FSHO

      gata, a pierdut dwarf ul din Stapanul Inelelor, lasa-ne sa traim
      • -2 (4 voturi)    
        Uite cu cine o sa traiesti in Romania.... (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 10:50)

        FSHO [anonim] i-a raspuns lui Ivanu

        Cu o coalitie a raului PSD/PC/PNL/UDMR.
        1. PSD ramane indiscutabil un partid nereformat, plin de hoti, tradatori si corupti, flamanzi si pusi in permanenta pe ciordeala, mincinosi si demagogi, dornici sa ajunga iar la ciolanul cel mare, inhaitat cu alti ticalosi, demagogii si pungasii de la PC, in frunte cu cel mai „morali” indivizi din Romania, Voiculescu si Andon. Incearca acum sa ne pacaleasca din nou; indiferent cine va fi plasat in fata, sforile vor fi trase tot de Iliescu, Hrebenciuc, Nastase si Mitrea. Daca au asa de multi profesionisti, iubesc asa de mult pe romani si le vor binele, cum se explica faptul ca, dupa 18 ani de dominare a Romaniei, direct si prin guverne impotente sau tradatoare, tara se afla intr-o jalnica stare de inapoiere si saracire?
        2. PNL, marea dezamagire, partidul liberal al Bratienilor facut cadou de o gasca tradatoare, vremelnic la conducere, lui Iliescu, Hrebenciuc, Nastase si Geoana, un partid al demagogiei, furtului si coruptiei dezmatate, dominat de personaje lipsite de caracter si elementarul bun simt, niste ageamii si amatori, reprezentanti nerusinati ai ciocoilor vechi si noi. Au intrecut in hotii chiar si pe mentorul lor, PSD.
        3. UDMR, port-drapelul demagogiei, hotiei si coruptiei din maghiarime. Vrea autonomie pentru ca pretind ca sunt discriminati. De multa vreme, au primari maghiari si nu au facut nimic pentru etnicii lor amarati. Fura tot, de la paduri, bani pentru scoli si drumuri, pana la bunul simt, care a inceput sa lipseasca si acolo cu desavarsire. Mai nou, isi reactualizeaza criminalii de razboi.
        • 0 (4 voturi)    
          sunt PDL-ist (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 11:33)

          Ivanu [utilizator] i-a raspuns lui FSHO

          eu sunt un sustinator al lui Basescu si al PDL ului, si sper la o alianta PDL-PNL pt a guverna Romania, in conditiile in care e sigur ca nici un partid nu va obtine majoritatea
          urasc PSD ul pt ca a distrus Romania
          dar nu inteleg ce legatura are Romania cu mosul care a pierdut alegerile in SUA?
          • -1 (3 voturi)    
            Este vorba de valori morale... (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 11:56)

            FSHO [anonim] i-a raspuns lui Ivanu

            Republicanii sustin familia, valorile morale si respectul fata de lege, fata de ordine. Iti imaginezi SUA devenita o anarhie? Este in acest pericol si, ca posesor de armament nuclear, devine un pericol pentru intreaga lume..
  • -2 (2 voturi)    
    stanga castiga teren (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 14:46)

    roiu [anonim]

    Frustratii de dreapta, si mai ales basareii pedelaturi ar trebui sa nu ne mai dea lectii de aconomie. In aceste zile se vede mai bine ca niciodata ca numai o politica de stanga asigura echilibru si progres. Intra-adevar, dreapta, liberalii si popularii, asigura o anumita crestere economica, dar si cand vine o recesiune si o criza provocata de politica lor, atunci este vai de capul nostru, al majoritatii. Dreapta a fost in voga imediat dupa caderea comunismului, cand chiar si in Suedia au ajuns la putere (dupa 40 de ani), dar s-a dovedit foarte clar ca fara interventia statului in economie cei mai multi oameni au de suferit. La noi in Romania este ca la nimeni! Tot timpul am fost defazati si nu m-ar mira, ca acum cand aproape peste tot in Europa socialistii castiga alegerile, la noi sa castige dreapta ipocrita si infatuata.
  • -1 (1 vot)    
    Obama Gorbaciov (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 15:06)

    dsf [anonim]

    Gorbaciov al Americii va incepe treaba nunind la inceput America la pamint , redistribuind ce a mai ramas dupa criza , milioanelor de puturosi de ambele culori.
  • +1 (1 vot)    
    Lasati o sansa noului presedinte al USA (Miercuri, 5 noiembrie 2008, 15:59)

    Tantza si Costel [anonim]

    Lasati o sansa noului presedinte al USA, rezultatele actiunilor si vorbelor sale se vor vedea in timp.

    Sincer sa fiu, cred ca sperantele puse in acest om ca va aduce schimbari (in bine) sint nemasurat de mari dar cum am zis trebuie lasata sansa de a dovedi ceea ce a promis.
  • 0 (0 voturi)    
    YES, WE CAN! (Joi, 6 noiembrie 2008, 14:33)

    xxxxxx [anonim]

    Da, noi putem!!!??? Obama va fii presedintele care va distruge America!!! America A FOST o tara dependenta de Dumnezeu "Nimic fara Dumnezeu" acum totul sa schimbat "cine se bazeaza pe carele lor si pe intelepciunea lor se INDOAIE SI CAD" este o lege stabilita de Dumnezeu!!! America candva era o tara care cauta cu adevarat pe Dumnezeu si aceasta a adus prosperitate Americi... Astazi dumnezeul americi este Bush si maine Obama... fara Dumnezeu in scoala, fara Dumnezeu in societate, fara Dumnezeu in toate. din pacate "zeul" americi incet si sigur ajunge zeul intregi lumi...ANTICRISTUL!!! meditati la aceste 2 expresii da, NOI putem!!! si NIMIC FARA DUMNEZEU!!! diferenta o sa o vedem in scurt timp. Dumnezeu sa se indure de noi sa ne deschida ochii si sa vedem in ce vremuri traim!!!
    • 0 (0 voturi)    
      :)) (Duminică, 28 decembrie 2008, 19:08)

      M [anonim] i-a raspuns lui xxxxxx

      ooo daaa!!anticristul:)))voi mai credeti in asta:)))incredibil!!!!!:))) :))))ultimul comentariu:)))) e socant de ....elucubrant:))))))
  • 0 (0 voturi)    
    _ OBAMA IS SATAN! just read this dont laugh (Vineri, 24 iulie 2009, 18:15)

    _ OBAMA IS SATAN! just read this dont laugh [anonim]

    http://sollogs.com/news/satanbarack.html

    Did Jesus Claim Barack Obama is SATAN?

    In Luke 10:18 Jesus states,

    “I beheld Satan as Lightning fall from Heaven.”

    How does a Jewish Rabbi, which Jesus is credited with being (John 1:38), say in HEBREW, that Satan is like LIGHTNING from heaven?

    Barack, also transliterated as Baraq in Hebrew, is LIGHTNING (Strongs Hebrew word 1300). Even in Greek, Barak is LIGHTNING (Strongs Greek word 913) for the name of a person!

    The ONLY WAY, a Jewish Rabbi can say in Hebrew that SATAN is LIGHTNING is, SATAN BARACK!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version