Iranul ar vrea ca Barack Obama sa castige alegerile din SUA, al-Qaeda il prefera pe John McCain

de Marius Mihaiescu     HotNews.ro
Joi, 23 octombrie 2008, 14:32 Actualitate | Internaţional


Iranul prefera ca Barack Obama sa castige alegerile prezidentiale din Statele Unite, a declarat presedintele Parlamentului iranian, Ali Larijani, afirmand ca senatorul democrat "este mai flexibil si mai rational" decat contracandidatul sau. Senatorul republican pare a fi preferat insa de al-Qaeda: simpatizantii organizatiei teroriste sugereaza, intr-un mesaj postat pe un site frecventat de islamisti, ca un atac terorist in Statele Unite ar fi binevenit, pentru a asigura victoria lui McCain.

"Inclinam in favoarea lui Barack Obama, pentru ca este mai flexibil si mai rational, desi suntem constienti ca politica Statelor Unite nu se va schimba prea mult", a spus Ali Larijani, intr-o conferinta de presa.

Larijani, unul dintre liderii taberei conservatoare din Iran, a minimalizat sansele unui atac american impotriva Teheranului: "Riscul era mic si inainte, dar acum sunt 100% sigur ca Statele Unite nu vor dezlantui un razboi impotriva Iranului. Criza economica a costat SUA 1.400  de miliarde de dolari iar Washingtonul incearca acum sa-si rezolve problemele interne, nu sa declanseze un razboi".

Victoria lui McCain este utila pentru al-Qaeda

Simpatizantii al-Qaeda sugereaza, intr-un mesaj postat pe site-ul al-Hesbah, la inceputul acestei saptamani, ca un atac terorist in Statele Unite, inainte de alegerile prezidentiale, ar fi binevenit, pentru a asigura in acest fel succesul lui McCain.

In mesaj se spune ca, daca al-Qaeda vrea sa secatuiasca Statele Unite, atat din punct de vedere economic, cat si militar, "impetuosul" senator republican reprezinta cea mai buna alegere, deoarece este mult mai probabil ca acesta sa continue razboaiele din Irak si din Afganistan.

"Este nevoie de prezenta unui lider impetuos precum McCain, care a afirmat ca va continua razboiul pana la ultimul soldat american" se arata in mesajul citat. "In aceste conditii, al-Qaeda trebuie sa-l sprijine pe McCain in aceste alegeri, astfel incat SUA sa-si continue marsul spre pierzanie pornit de predecesorul sau, Bush."

"O operatiune de anvergura a al-Qaeda impotriva intereselor americane va reprezenta un sprijin pentru McCain si ii va impinge pe americani sa-l voteze, pentru a putea sa-si ia revansa fata de al-Qaeda", potrivit sursei citate.

Mark Salter, unul dintre consilierii de rang inalt al lui McCain, a declarat ca este la curent cu mesajele postate pe internet dar nu are de facut niciun comentariu.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1286 vizualizari

  • +1 (11 voturi)    
    Islamistii il prefera pe democrat (Joi, 23 octombrie 2008, 15:14)

    Hussein Obama [anonim]

    Cateva precizari pt. forumisti :

    Postarea asa zisa "pro-McCain" e o manipulare grosolana :)) de pe site-ul Al Hesbah.
    Seful celulei "media" care se ocupa de campania anti-McCain e sirianul Kadhr Awarky, ce are mai multe bloguri bazate in Canada, USA si Kuweit. Awarky e "insarcinat" de guvernul de la Damasc sa faca tot posibilul sa sustina un vot in favoarea lui Barack Hussein Obama.
    Atat Iranul cat si Siria (aliat fidel al regimului ayatolahilor) sunt ingrozite la ideea ca McCain ar putea castiga alegerile, ambele tari stiu ca nici McCain, nici Palin (eventual) nu ar ezita sa raspunda dur oricarei provocari.
    In schimb senatorul metis de Illinois e perceput ca slab si incompetent, suficient de izolationist si lash ca sa fuga.
    Obama e cel care vroia sa retraga trupele din irak (inainte de succesul planului Bush, succes recunoscut si de Obama in dezbaterile televizate) si cel care e gata sa "negocieze" cu Iranul si al Qaida.

    Lideri ai Hezbollah,( Nasralah e otravit si nu ia cuvantul in public, se vindeca greu ajutat de o echipa de medici iranieni), ai Hamas, palestinieni din Gaza, lideri iranieni (Larijani e consiler personal al ayatolahului Khamenei!), toata sleahta de teroristi si jihadisti care urasca America si Occidentul crestin isi doresc din suflet victoria lui Obama.
    Nu pentru ca ar vrea binele Americii, ci pentru ca in felul asta ei cred ca USA ar fi puternic slabite si divizate in interior, ceea ce ar da o sansa "jihadului mondial" si islamizarii planetei.

    Islamistii, comunistii, sodomitii, adeptii anarho-sindicalismului, sectantii "apocalipsei climatice", partizanii avortului, rasistii afro-americani, toti astia sunt pentru Obama. Numai si numai pentru ca vor binele Americii, desigur:)).
    Electorii stiu asta si vor vota in consecinta, McCain va castiga.
    • 0 (8 voturi)    
      nu prea cred (Joi, 23 octombrie 2008, 16:04)

      MirceaA [anonim] i-a raspuns lui Hussein Obama

      sunt de acord cu tine ca stirea e o chestie "intoarsa". In orice caz, Obama e mult mai rational decat McCain.
  • +1 (9 voturi)    
    Nici un comentariu in presa americana! (Joi, 23 octombrie 2008, 15:19)

    NOPE2008 [anonim]

    Curios, staff-ul lui Obama a refuzat si el sa comenteze, ca si majoritatea cotidienelor americane (26 sunt oficial in campanie pentru Obama), toti temandu-se probabil de crearea unei dezbateri publice pe teme de securitate nationala. O astfel de dezbatere ar fi in interesul republicanilor si lui McCain.
    In 2004, al Qaeda a ratat mesajul si Kerry a pierdut din cauza sustinerii. Astazi o parte din jihadisti incearca schema inversa in speranta ca poate acum vor obtine rezultatul sperat, un presedinte slab, care sa le permita sa-si refaca retelele in USA/UE si taberele de antrenament in Irak/Afganistan/Pakistan.
    Electorii americani sunt mai siguri ca un John McCain ii poate proteja mai eficient decat un Barack Hussein Obama.
    • 0 (10 voturi)    
      nu prea inteleg (Joi, 23 octombrie 2008, 16:11)

      MirceaA [anonim] i-a raspuns lui NOPE2008

      de cine trebuie sa-i protejeze. Are cineva ceva cu poporul american? De ce? Este un popor pasnic, care nu se amesteca in treaba altora. Vorbeam de popor, nu de conducatorii sai. A fost vreodata atacata America? Sa nu-mi spuneti povesti cu teroristi.
    • -2 (4 voturi)    
      Electorii americani (Joi, 23 octombrie 2008, 18:24)

      thereauristu [utilizator] i-a raspuns lui NOPE2008

      Electorii americani sunt mai siguri ca un John McCain poate pierde alegerile mai eficient decat Barack Obama le poate cistiga. Per total echipa care nu inceteaza sa arunce cu noroi o ia pe coaja CRINCEN http://latimesblogs.latimes.com/washington/2008/10/karl-rove-mccai.html
      • -2 (6 voturi)    
        LA Times endorse Obama (Joi, 23 octombrie 2008, 18:43)

        Ionica instalatorul [anonim] i-a raspuns lui thereauristu

        "Echipa care arunca cu noroi" anul asta e democrata, platita de lobby-ul evreiesc democrat de la Hollywood. Pt. ca ii urasc pe crestinii evanghelisti de genul lui Palin.
        26 de ziare nationale americane participa la lupta de denigrare, dezinformare si minciuna contra republicanilor.
        Asa a fost si in 2000, nu mai zic de 2004 cand democratii de prin redactiile mass-media pareau nebuni de atata ura contra lui Bush. Care a fost reales :)
        • -1 (3 voturi)    
          Si uite ce bine am ajuns (Joi, 23 octombrie 2008, 19:38)

          thereauristu [utilizator] i-a raspuns lui Ionica instalatorul

          Uite ma ionica ma ce bine am ajuns ca a fost bush reales de aia cu numar impar de coaste, ca tine. Nu-i asa ca esti fericit? Acum hai du-te si roaga-te ca minunea mai tine inca exact 10 zile. De ce va era frica n-ati scapat: s-a trezit lumea, napircilor!
        • -1 (3 voturi)    
          PS pt ionica de la scularie (Joi, 23 octombrie 2008, 19:43)

          thereauristu [utilizator] i-a raspuns lui Ionica instalatorul

          Apropo Ionica, nu stiu daca pe la tine a ajuns vestea dar in 2000 bush chiar pierduse alegerile, doar a fost declarat cistigator de lingaii devotati ai taticutului. Si uite ce bine ne-au prins astia 8 ani de cosmar! Ei lasa ca de data asta n-o sa se mai intimple asa ceva, o diferenta adevarata de 12% nu poate fi masluita nici macar de inchizitie. In evul mediu va e locul, lingai fanatici ce sunteti.
  • -2 (8 voturi)    
    What (Joi, 23 octombrie 2008, 16:33)

    Mihu [anonim]

    Do you bet?
    " partizanii avortului, rasistii afro-americani, toti astia sunt pentru Obama".
    What???
    Cinste tie daca esti bogat , probabil de pe spinarea romanilor care ii tii la negru, insa McCain al tau nu mai are nici o sansa. De fapt Palin, ca McCain....nu a mai ramas decat gusa peste guler din el la 80 de ani. Iti dai seama, Palin de pe platforma de miss America plecand la razboi. LOL
    Ma bucur ca castiga un mulatru, ma bucur ca e tanar si prezentabil, ma bucur ca e democrat, inteligent, si ma bucur ca taica-su e african musulman. Din pacate el e crestin. Ai dat testul de cetatenie? Ai invatat despre"The freedom of religion" sau mai bine zis de ce au emigrat pilgrims in America?.
    Ma bucur eu ca gandesc asa, eu fiind o alba crestina. Vezi doamne cica avem sange albastru daca suntem albi si mai pui si crestini, direct curcubeu se face.
    Cat depre Al-qaeda ...s-ar putea sa aiba dreptate astia, cu sau fara dorinta de manipulare impotriva lui McCain. Ce, nu esti constient ca au dreptate, ca inca un razboi ne-ar secatui definitiv?
    Daca iese McCain, ma mut in Canada, sa ramana bogatanii sa trimita la lupta mexicanii iar care mai raman pe acolo sa le fie lor sclavi. Si razboiul sa-l faca tot taxele sclavilor mexicani, ca doar bogatanii nu tre sa plateasca taxe. Iar noi astia decenti sa ne plimbam prin tari dupa industrie, prin India sau unde isi mai deschide Microsoft-ul un sediu, ca in America nu o sa mai gasesti decat o cocina cu porci pt violatorii din armata care nu au fost in stare sa faca studii pe capul lor.
    Speram ca asta nu se va intampla in SUA.
    Bye bye Republicanilor.
    • 0 (6 voturi)    
      Sa fii bogat e o crima? (Joi, 23 octombrie 2008, 18:54)

      Marx, un bou de biblioteca [anonim] i-a raspuns lui Mihu

      Nu e nici o pierdere daca pleci in Canada sau India, Haiti, etc. Sau si mai bine in Coreea de nord sau in Cuba, sa stai la coada dupa tichete pt. 1 kg de zahar, acolo unde toti sunt egali in mizerie, saracie si inapoiere!
      Poate esti abia sosita in USA! In 2004, dupa realegerea lui Bush, ce-ai facut? Tentativa de suicid sau ai plecat "definitiv" in Canada? :))
      Tu nu esti o "alba crestina", doar o ignoranta cu pretentii la radacini istorice, culturale, religioase, etnice si rasiale care iti sunt straine.
      E deja un progres faptul ca observi ca acest "demagog inteligent" numit Hussein Obama (zice democratul Vidal) e un mulatru, un metis, adica 50% din ce este el genetic vine de la rasa albilor, prin mama lui irlandeza. Iar 100% din educatie vine de la bunicii albi care l-au crescut, de la scolile de albi unde a invatat si de la politicienii albi care l-au sustinut :)
      Nu vad de ce te bucuri ca taica-su e (de fapt nu mai e, a murit beat la volan intr-un accident de masina) "african musulman"! Faci "in ciuda" cuiva, ca in curtea scolii?:))) Minte de tzoapa :)
      Nu avem sange albastru daca suntem albi, avem pur si simplu un patrimoniu genetic extraordinar de bogat, care ne-a ajutat sa cream culturi si civilizatii milenare si sisteme politice-economice-sociale care domina planeta.
      Felul in care vorbesti de tara care te tolereaza pe acolo dovedeste ca esti fie inculta si rea, fie frustrata de o viata ratata. Nu e vina Americii daca tu esti habarnista, acolo pana si un mulatru poate ajunge presedinte, in Canada e imposibil ;)
      • 0 (4 voturi)    
        Cateodata da. (Vineri, 24 octombrie 2008, 0:52)

        Mihu [anonim] i-a raspuns lui Marx, un bou de biblioteca

        Pai sa fii bogat hapsan si sa saracesti si mai rau saracii e o crima. Multi mor din cauza saraciei in America pt. ca nu isi permit nici macar o asigurare medicala. Iar doctorii au salariul min 300.000 pe an.
        Acum 4 ani am votat cu Bush pt ca asa am gandit atunci ca si majoritatea, nu am crezut ca am putea avea asa mari probleme economice. Nu sunt economist ci software engineer.
        Iar acum gandesc din nou precum majoritatea, adica votez cu Obama.
        Sunt ecologist si cred in educatie spre deosebire de tine. Intre McCain si Obama e o mare diferenta intr-adevar si din dpdv cultural dar si din altele, mai ales politic. Deasemenea si intre noi doi, tu fiind doar un "orator" bun, asa cred ca ti-ai facut si banii, iar eu gandind.
        • +1 (3 voturi)    
          Nu generaliza, e fascist :) (Vineri, 24 octombrie 2008, 11:20)

          Marx, bou de biblioteca [anonim] i-a raspuns lui Mihu

          Mai Mihule(tz), nu e vina lui Bush daca ai luat tu un credit si nu-l poti rambursa la timp. Nu e vina lui Bush ca niste smecheri cu diplome de Harvard (traditional bastion democrat, acolo se formeaza elita democrata, 80% din studenti activeaza in organizatii si asociatii pro-democrate) au inventat instrumente financiare pentru fraieri, fara nici o acoperire in economia reala. Nu republicanii conduceau Lehman Brothers in USA sau Dexia in Europa.

          Nu mai amesteca totul intr-o varza, chiar daca esti inginer nu inseamna ca cei cu diplome in economie, drept , etc. sunt doar niste "papagali" care incearca sa te ia pe tine "de sus"! Pt. ca daca ai fi coerenta cu logica asta ai vota cu McCain, un tip care stie fizica, mecanica si ceva matematica, altfel nu ajungea pilot militar. N-ai vota cu un "papagal" ca Obama, care a facut 2 ani la Harvard (am impresia ca unii nu stiu ca tipul are doar 2 ani de drept:)) si da din gura (vorba lui Hillary, "Obama in 20 de ani a produs un discurs, atat":))

          Faptul ca urmezi turma (majoritatea) te satisface? Ai impresia ca esti avizata si inteligenta pentru ca urmezi "curentul general de opinie"? La fel ca aia de pe pietele bursiere, marii experti care dadeau ratinguri excelente pentru Islanda si Lehman?! Asa cum marii experti din mass-media americana il recomanda calduros pe Obama!? Gandeste mai mult si mai "focalizat". Altfel risti o foarte mare dezamagire.

          Obama e doar un demagog, un simplu arivist, folosit de o parte a smecherilor din partidul democrat (dominat de lobby-ul evreiesc, dar asta nu te deranjeaza si nici nu observi vreo contradictie, nu-i asa?).

          Votul pentru el e un amestec de intentii si interese f. eterogene: "bush haters", afro-americani mandri de unul "de-al lor" (desi e doar pe jumate:), etnici minoritari, asociatii homo si lesbi, tineri superficiali si relativ iresponsabili interesati doar de "noutate" si "schimbare" (pt. ca e ritmul vietii lor), adepti ai izolationismului, feministe pro-avort, atei, etc.
          • 0 (0 voturi)    
            Mcain si fizica(nucleara?, atomica?, moleculara?) (Vineri, 24 octombrie 2008, 21:25)

            Bobo1 [utilizator] i-a raspuns lui Marx, bou de biblioteca

            "Pt. ca daca ai fi coerenta cu logica asta ai vota cu McCain, un tip care stie fizica, mecanica si ceva matematica, altfel nu ajungea pilot militar."


            McCain nu are studii. A fi enlisted in armata nu are nimic de a face cu studiile. Dar daca vrei, armata te ajuta sa faci studii pe gratis si mai usor. Insa McCain nu a fost capabil sa faca studii nici pe carca armatei. Pilotii nu sunt ofiteri, nu au facultate, sunt enlisted.
            Si.....ma rog ce facea domnul pilot cand a fost prins prizonier???
            Ce stie el cel mai bine....memora formule.....aaa....locatii de bombardament.
          • 0 (0 voturi)    
            Of... (Vineri, 24 octombrie 2008, 21:45)

            Mihu [anonim] i-a raspuns lui Marx, bou de biblioteca

            Nu am zis ca cei de la drept sunt papagali, ci cei care sunt f bogati fara a avea studii si fraieresc cu papagalul angajatii stupizi pe care ii tin la negru, nu le platest asigurare, pensie, taxe si ii decalara ca si self employers, (daca ai cunoste multi romani in america ai sti, dar poate tu esti un astfel de employer) si pe deasupra Bush ii cam scuteste si de taxe normale pe profit. Un patron zicea ca un 5% in plus de la el nu se compara cu un 5% de la un amarat, ca aia 5% ai amaratului nu au nici o valoare.
            Eh eu zic ca au pt acel amarat.
            Atat face prietenul tau ca si farmacist in USA? Peste 250.000 pe an? Ca de la aia ar trage Obama taxe. O, pai inseamna ca face prea mult. Nu te uiti la niste taxe care ti le trage in folosul amaratilor. Lasa ca iti ajunge si daca ai ramane cu 150 .000. Vad ca "evreii " astia de la Hollywood nu zic nimic impotriva lui Obama, mai ales ca lor li se va trage cel mai mult din bani. Ce iti e si cu religia asta evanghelista...parca trebuia sa dam a 10-a parte celor saraci, nu?
  • 0 (6 voturi)    
    Optiunea mea (Joi, 23 octombrie 2008, 16:38)

    Donald Duck [anonim]

    Va rog sa ma citati prin intermediul acestui comentariu ca eu o prefer pe doamna Clinton ca presedinte.
    Am sa discut si cu Road Runner posibilitatea unui atentat pentru a forta aceasta optiune.
  • +4 (4 voturi)    
    in sfirsit (Joi, 23 octombrie 2008, 17:15)

    costi81 [utilizator]

    ... am intrat si noi in rind cu lumea. dupa comentariile care le citesc aici ne-am europanizat, adica ne-am anti-americanizat. si asta dupa nici 20 de cind visam sa vina sa ne ia rusii de pe cap..
    • 0 (0 voturi)    
      ,,pe (Joi, 23 octombrie 2008, 21:13)

      baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui costi81

      care" le citesc aici, in rest nu e rau comentariul..
    • 0 (4 voturi)    
      . (Joi, 23 octombrie 2008, 23:14)

      Ivanu [utilizator] i-a raspuns lui costi81

      i-am asteptat pe americani sa ne scape de rusi, ne-au scapat, dar pacat ca a ajuns Bush presedinte si tot ceea ce inseamna visul american a inceput sa dispara.
  • +2 (4 voturi)    
    zice bine Hussein (Joi, 23 octombrie 2008, 23:50)

    gottlob_ [anonim]

    Islamistii, comunistii, sodomitii, adeptii anarho-sindicalismului, sectantii "apocalipsei climatice", partizanii avortului, rasistii afro-americani, toti astia sunt pentru Obama. Numai si numai pentru ca vor binele Americii, desigur:)).
    Electorii stiu asta si vor vota in consecinta, McCain va castiga.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by