Liderul religios suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, sustine ca actuala criza financiara mondiala reprezinta sfarsitul capitalismului, esecul democratiei liberale si o pedeapsa divina, demonstrand superioritatea modelului politic promovat de republica islamica, relateaza breitbart.com.

"Scoala marxista s-a prabusit, iar acum auzim zgomotul caderii democratiei liberale", a declarat luni Ali Khamenei.

Presedintele Mahmud Ahmadinejad, care beneficiaza de sprijinul liderul spiritual suprem, a afirmat si el, marti, ca aceasta criza financiara reprezinta "sfarsitul capitalismului".

Astfel de idei reprezinta unele dintre bazele revolutiei islamice din 1979, pe care Ahmadinejad a incercat sa o reinvie de cand a preluat puterea, in 2005.

Presedintele iranian, care nu a ratat nicio sansa de a denunta "decadenta" Occidentului din momentul in care a fost ales, exploateaza, in acest fel, efectele crizei financiare pentru a-si argumenta convingerile.

Ahmadinejad beneficiaza de faptul ca bursa din Teheran nu a fost afectata de pierderile pe care le-au suferit pietele de valori ale tarilor vecine din Golful Persic. Aceasta stabilitate se datoreaza, in principal, lipsei investitiilor straine si rolului major jucat de stat in economie.

In ciuda orientarii reformiste, mai multe ziare iraniene au criticat si ele actuala conjunctura mondiala, acuzand liberalismul excesiv ca fiind principala cauza a crizei.

"Acesti oameni se infrupta acum cu rezultatele deciziilor proaste pe care le-au luat. Aceasta criza s-a raspandit in Europa, ceea ce ne face fericiti. Cu cat mai nefericiti sunt ei, cu atat mai fericiti suntem noi", a declarat, la randul sau, ayatolahul Ali Janati, care conduce Consiliul Gardienilor, in rugaciunea de vineri.

Ahmadinejad a declarat, recent, ca "motivul infrangerii lor este faptul ca l-au uitat pe Dumnezeu si mila".

Potrivit presedintelui iranian, criza financiara internationala reprezinta un semn divin ca "opresorii si coruptii vor fi inlocuiti de cei milostivi si credinciosi". "Un sistem bancar islamic ne va ajuta sa supravietuim actualei crize economice", a mai spus Ahmadinejad.