Presedintele cecen pro-rus, Ramzan Kadirov, a redenumit un bulevard din capitala Groznai in onoarea primului ministru al Rusiei, Vladimir Putin, la aproape un deceniu de la interventia militara ordonata de fostul lider de la Kremlin in mica republica separatista din Caucaz.

"Acest bulevard a fost rebotezat Vladimir Vladimirovici Putin pentru ca suntem constienti ca el este salvatorul poporului cecen. Putin ne-a salvat de la genocid", a declarat Kadirov, in cadrul unei ceremonii la care au asistat mii de persoane.

"Sunt sigur ca 99% din poporul cecen ne sustine in aceasta initiativa, pentru ca Putin merita sa aiba o strada principala care sa-i poarte numele", a continuat liderul cecen, afirmand ca interventia ordonata in 1999 de Vladimir Putin a protejat Cecenia de amenintarile "criminale internationale".

Fostul presedinte rus a declansat in 1999 o ofensiva militara, care a inclus bombardamente aeriene, pentru a prelua controlul asupra micii republici care isi declarase independenta.

Zeci de mii de persoane au fost ucise in acest razboi. Luptele dintre rebelii independenti si fortele de ordine nu au incetat nici in prezent.

Bulevardul Victoriei a fost rebotezat Bulevardul Putin pentru a marca "420 de ani de prietenie ruso-cecena", dar aceasta zi coincide si cu data de nastere a presedintelui Kadirov, fiul marelui muftiu Ahmad Kadirov, cel care a cerut declansarea jihadului impotriva Moscovei.

Reprezentantul plenipotentiar al presedintelui Dmitri Medvedev in sudul Rusiei, Vladimir Ustinov, a apreciat redenumirea bulevardului cu numele lui Putin drept "un gest minunat din partea intregului popor cecen".