Serviciul pentru Cetatenie si Imigrare al Statelor Unite (USCIS) a refacut testul de cetatenie pentru imigrantii care doresc sa devina americani, modificand o serie de intrebari pentru prima data din 1986. Noul test a intrat in vigoare de la 1 octombrie. Imigrantii care au aplicat pentru cetatenia americana inainte de aceasta data vor trebui sa raspunda in continuare la vechiul test.

Noul test oral contine 100 de intrebari, iar aplicantii vor primi intrebarile si raspunsurile inainte de examen, fiind incurajati sa le studieze.

Testul va consta din 10 intrebari aleatorii, iar aplicantul va trebui sa raspunda la sase dintre ele pentru a trece examenul. In plus, imigrantii trebuie sa treaca si un examen scris de limba engleza.

Un asipirant la cetatenia americana va trebui sa raspunda, printre altele, la intrebari de genul: "Care e rolul Constitutiei?", "Cati judecatori sunt la Curtea Suprema?", "Care este ultima zi cand poti sa-ti trimiti taxele?', "Cine a fost presedinte in timpul primului razboi mondial?", "Cu cine s-au luptat Statele Unite in cel de-al doilea razboi mondial?" sau "Care este capitala SUA?"

Potrivit oficialilor USCIS, noul test demonstreaza ca "aplicantii se straduiesc din rasputeri sa invete despre Statele Unite. Vor deveni cetateni mai buni".

Testul a fost realizat de catre profesori de engleza, organizatii non-guvernamentale ce se ocupa de problemele imigrantilor si instructori federali, iar intrebarile verifica cunostintele legate de istoria Americii, guvernul de la Washington, drepturile cetatenilor sau geografia Statelor Unite.

De asemenea, incepand de joi si pana la 1 decembrie, romanii care doresc sa emigreze in Statele Unite se pot inscrie in programul Loteria Vizelor. Informatii pot fi gasite aici.