Vicepresedintele american, Dick Cheney, a lansat un atac dur la adresa Moscovei, referindu-se la recentul conflict din Caucaz. Dick Cheney a descris actiunile Moscovei impotriva Georgiei ca fiind un afront adus standardelor civilizate si a afirmat ca Rusia trevine la vechile tactici sovietice de intimidare si la folosirea fortei brutale. Dick Chenney a mai adaugat ca Rusia incearca sa isi foloseasca resursele energetice ca pe o arma, potrivit Rador.

Oficial rus:Moscova si Tbilisi au semnat variante diferite ale acordului de pace

Pe de alta parte, un oficial rus a declarat, pentru AFP, sub protectia anonimatului, ca presedintele rus Dmitri Medvedev si cel georgian Mihail Saakasvili au semnat doua texte diferite ale acordului de pace negociat in august de Franta, confirmand astfel declaratiile ministrului de externe Serghei Lavrov.

"In versiunea ruseasca, textul evoca securitatea Abhaziei si Osetiei de Sud", a declarat pentru AFP oficialul citat, sub acoperirea anonimatului.

"In documentul transmis lui Saakasvili, aceasta este prezentata drept securitatea «in» Abhazia si «in» Osetia de Sud. Nu este acelasi lucru", a adaugat el.

Prepozitia joaca un rol semnificativ in acest document, deoarece ea poate influenta definitia "zonelor de tampon" citate de armata rusa in Georgia, apreciaza oficialul.

Rusia a creat zone de tampon in jurul republicilor separatiste georgiene proruse Abhazia si Osetia de Sud, argumentand ca vrea sa previna o noua ofensiva georgiana impotriva acestor regiuni. Occidentul vrea ca fortele ruse sa se retraga din teritoriile controlate de Tbilisi.

Seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat, de asemenea, miercuri, ca textul acordului de pace prezentat de presedintele francez Nicolas Sarkozy omologului sau georgian contine mai multe "inadvertente", potrivit NewsIn.

Versiunea semnata de Saakasvili "contine numeroase inadvertente fata de acordul incheiat de presedintele rus si cel francez", inclusiv prin introducerea prepozitiei "in", a declarat Lavrov, ale carui afirmatii au fost publicat pe site-ul Ministerului rus de Externe. Este o frauda directa, si tocmai asa vedem lucrurile", a afirmat Lavrov.

"Textul autentic este cel aprobat de cei doi presedinti rus si francez la Kremlin, la 12 august", a subliniat el.

Acordul de pace prevede retragerea trupelor ruse din teritoriul georgian, conditie pe care Moscova afirma ca a indeplinit-o, dar in acelasi timp autorizeaza Rusia sa adopte "masuri aditionale de securitate" pentru a proteja Osetia de Sud, in asteptarea crearii unui mecanism international.

Rusia a lansat la 8 august o ofensiva militara impotriva Georgiei, dupa ce Tbilisi a declansat o operatiune pentru a incerca sa preia controlul asupra regiunii separatiste Osetia de Sud.