Statele Unite sunt de partea Georgiei si a guvernului democratic ales, a afirmat presedintele american, George W. Bush, intr-o declaratie de presa facuta la Washington. Liderul american a afirmat ca "suveranitatea si integritatea teritoriala a Georgiei trebuie respectate" si a solicitat Rusiei sa-si "tina angajamentul de a se retrage de pe tot teritoriul georgian". "O relatie conflictuala cu Rusia nu este in interesul Statelor Unite", a precizat Bush, adaugand ca "Razboiul Rece s-a terminat".

Iata cateva dintre cele mai importante declaratii facute de presedintele american la Casa Alba:

  • suveranitatea si integritatea teritoriala a Georgiei trebuie respectate
  • hartuirea si intimidarea nu sunt modalitati acceptabile de a face politica externa in secolul al XXI-lea
  • Moscova trebuie sa-si respecte angajamentul de a-si retrage trupele de pe intreg teritoriul georgian
  • o relatie conflctuala cu Rusia nu este in interesul Statelor Unite, iar o relatie conflictuala cu America nu este in interesul Rusiei
  • din cauza actiunilor sale din ultimele zile, Rusia si-a deteriorat relatiile cu statele lumii libere
  • speram ca responsabilii rusi recunosc ca un viitor al cooperarii si al pacii ar fi mai avantajos pentru toate partile
  • Razboiul Rece s-a terminat. Zilele statelor satelit si al sferelor de influente au ramas in urma noastra
  • numai Rusia poate decide daca vrea sa urmeze calea natiunilor responsabile sau  vrea sa duca o politica ce nu promite decat confruntare si izolare
  • SUA si aliatii nostri sunt alaturi de poporul georgian si de guvernul democratic ales