Sansele Serbiei de a primi statutul de tara candidata la Uniunea Europeana au crescut odata cu arestarea lui Radovan Karadzici, considera politologul sarb Dejan Anastaijevic. In plus, arestarea celui mai cautat criminal de razboi sarb a intarit semnificativ credibilitatea Guvernului si a autoritatilor pro-europene, atat pe plan intern, cit si extern, a declarat, pentru RFI Romania, Dejan Anastaijevic.

"Mai sint doi presupusi criminali de razboi de predat autoritatilor Tribunalului Penal International pentru Fosta Iugoslavie, dar Karadzici era unul dintre cei mai cautati - si poate chiar cap de lista. Acum, odata cu arestarea lui, cred ca drumul Serbiei spre Uniunea Europeana va fi mult mai rapid si mai lin", a afirmat politologul sarb.

In opinia sa, nu se poate vorbi despre riscul destabilizarii situatiei interne, in ciuda protestelor de strada care au avut loc dupa aflarea vestii arestarii lui Karadzici: "A fost vorba de un protest foarte mic, foarte putin important ca numar de participanti ... iar acestia au fost repede imprastiati de politie. Nu au existat, practic, violente, si nici nu ma astept sa apara alte probleme, de genul unor proteste de amploare, in viitorul previzibil", a explicat el.