Rusia ameninta ca va fi nevoita sa reactioneze cu mijloace "tehnico-militare" daca va fi ratificat acordul dintre SUA si Cehia privind scutul american antiracheta, informeaza BBC. Ministerul rus de Externe a lansat acest avertisment marti, la cateva ore dupa ce cele doua tari au semnat un acord initial in acest sens, in cadrul unei ceremonii desfasurate la Praga.

Declaratia ministerului rus afirma, potrivit BBC, ca Rusia va raspunde "nu cu metode diplomatice, ci cu metode tehnico-militare" in cazul in care sistemul de aparare antiracheta va fi desfasurat.

Este vorba despre cel mai nou avertisment de acest fel al Moscovei, care a atras atentia in repetate randuri ca instalarea acestui sistem la frontierele sale ii pericliteaza propriul sistem defensiv si care a amenintat, chiar, ca isi va indrepta propriile rachete in directia bazelor din Polonia si Republica Ceha folosite in cadrul scutului american.

Secretarul de Stat american, Condoleezza Rice, a semnat marti, la Praga, alaturi de ministrul ceh de Externe Karel Schwarzenberg, un acord ce permite instalarea unei baze radar pe teritoriul Cehiei. Pentru ca acest acord sa intre in vigoare, el trebuie ratificat de Parlamentul de la Praga.

Agentia rusa de stiri Ria Novosti citeste altfel decat BBC declaratia de marti a Ministerului de Externe de la Moscova, aratand ca in acesta se spune ca "avand in vedere situatia de fata, partea rusa va trebui, in mod evident, sa ia masurile adecvate pentru a compensa potentialul crescand de amenintari la adresa securitatii sale nationale".

"Masurile menite sa asigure transparenta si control au fost respinse de partea americana... Drept urmare, un acord corespunzator intre presedintii Rusiei si SUA, sprijinit printr-o declaratie facuta la Soci, la 6 aprilie 2008, este subminat", continua mesajul Ministerului rus, citat de Ria Novosti. Declaratia continua cu precizarea ca Rusia este in continuare deschisa la discutii constructive pe tema scutului nuclear american, dar numai pe picior de egalitate.