Transexualul Thomas Beatie, care a ramas insarcinat prin inseminare artificiala, a nascut duminica o fetita perfect sanatoasa, anunta ABC News. Surse medicale au dezmintit faptul ca Thomas Beatie a nascut prin cezariana.

In prezent, au declarat medicii, Beattie se reface iar familia sa are grija de copil.

Tomas are 34 de ani si s-a nascut femeie, sub numele de Tracy Lagondino, insa a devenit barbat dupa ani de tratamente si operatii. El si-a pastrat organele reproducatoare feminine intacte, astfel putand purta o sarcina in mod natural.

In urma cu aproape trei luni, Thomas a declarat, intr-un interviu acordat revistei dedicate minoritatilor sexuale "Advocate", ca este insarcinat in 5 luni.

Beatie a luat decizia de a avea un copil impreuna cu sotia lui, Nancy. "Sunt o persoana si am dreptul sa am propriul meu copil biologic. Daca Nancy ar fi putut ramane insarcinata nu as fi facut-o eu. Dar cine s-ar multumi cu un surogat daca ar putea fi capabil sa-si faca propriul sau copil. Vad sarcina ca pe un proces. Nu ma defineste asa cum sunt. E o ironie dar faptul ca sunt insarcinat nu ma face mai femeie sau mai feminin", si-a explicat Beatie decizia.

Thomas si Nancy au declarat ca s-au izbit de discriminare din partea cadrelor medicale, de ignoranta din partea prietenilor sau familiei sau chiar de nevoia de a ascunde fata de anumite rude ale lui Nancy faptul ca Thomas e transsexual.