Ministrul sloven al Mediului a recunoscut joi ca agentia de siguranta nucleara a tarii sale a gresit initial formularul, spunand eronat ca incidentul produs miercuri la centrala din Krsko nu a fost decat "un test", informeaza AFP.

"Agentia de siguranta nucleara a prezentat deja scuze. Ea a folosit formularul gresit, cel pentru teste. A fost o greseala, o greseala umana", a spus ministrul Janez Podobnik, la sosirea la reuniunea ministrilor europeni ai mediului, la Luxemburg.

Dar - a dat asigurari ministrul sloven - "greseala a fost detectata in cateva minute, iar formularul corect a fost trimis imediat". El a subliniat ca "nu a avut loc un accident, ci doar o scurgere minora" a lichidului de racire si ca "situatia este sub control si nu a avut niciun impact asupra mediului sau a populatiei".

Atitudinea slovena a fost criticata, ministrii mediului din Austria si Germania subliniind ca situatia trebuie clarificata si trebuie vazut ce informatii a avut Comisia Europeana de a emis alerta nucleara. Totusi, ministrul german a spus ca prefera ca "cineva sa declanseze o alerta inutila" decat sa nu stie nimic daca se intampla ceva.

Potrivit Reuters, care citeaza un purtator de cuvant al centralei nucleare de la Krsko, centrala ar putea fi redeschisa martea sau miercurea viitoare.

"Am localizat valva la care se inregistrase scurgerea si nu exista niciun pericol, pentru ca centrala a fost inchisa", a spus Ida Novak.

La randul sau, Andrej Stritar, directorul Administratiei slovene pentru siguranta nucleara, a spus ca intre 10 si 15 metri cubi de apa s-au scurs de la sistemul de racire, care avea in total 150 metri cubi. "Nivelul de apa nu a scazut, pentru ca apa este constant adaugata in sistem", a explicat el, sublinind ca nu exista niciun pericol.