Sefii fractiunilor de guvernamant ai Uniunii si social-democratilor din Germania au stopat ieri, propunerea de noua majorare a salariilor/dietelor celor 612 parlamentari ai Germaniei, relateaza Deutsche Presse Agentur. Masura a fost argumentata cu „lipsa de sustinere momentana“ a proiectului de lege. Atat partidele de opozitie, cat si sindicatele germane, au salutat aceasta decizie. Un parlamentar german are, in prezent, un salariu de 7.339 de euro lunar.

Un sfert dintre cei 222 de parlamentari social-democrati au optat pentru „Nu“. Insa si in cadrul Uniunii, fractiunea de centru-dreapta din guvernul german, numarul celor care s-au opus proiectului de lege, a fost considerabil. Partidele de opozitie constituite din liberali, verzi si extrema stanga, se pronuntasera din start impotriva majorarii suplimentare, pe parcursul anului 2008.

Astfel, se ramane la proiectul initial de majorare salariala, agreat la sfarsitul anului 2007. La 1 ianuarie 2008, salariile parlamentarilor germani au fost majorate cu 300 de euro (un plus de 4,7%), ajungand la 7.339 de euro lunar. La inceputul anului 2009, ele vor fi majorate, conform legii actuale, cu 4,48%, ajungand la 7.668 euro pe luna.

Seful liberalilor, Guido Westerwelle, a spus ca „dezastrul“ majorarii fara margini a dietelor parlamentarilor ar fi expresia „infumurarii si distantarii de realitate“ a coalitiei de guvernamant. In opinia Partidului Verzilor, nu se poate pune in discutie o astfel de majorare, la varf, atata vreme cat nu se gaseste o solutie si pentru cresterea ajutoarelor sociale si de somaj in Germania.