In Buenos Aires, autostrazile, aeroporturile si porturile au fost inchise iar localnicii s-au retras in case, acuzand dificultati de respiratie din cauza paturii de fum care pluteste deasupra orasului - transmite BBC. Desi expertii au avertizat ca fumul nu este toxic, spitalele din capitala Argentinei au primit o multime de telefoane din partea locuitorilor panicati.

Guvernul argentinian i-a criticat pe fermierii care isi curata pamanturile, acuzandu-i ca, timp de mai multe zile, au facut focuri care au inecat orasul in nori grosi de fum. "Argentinienii se confrunta cu un dezastru provocat de mana omului" - a declarat ministrul de Interne, Florencio Randazzo, care a cerut trimiterea in judecata a vinovatilor.

Din cauza vizibilitatii reduse, au avut loc mai multe accidente rutiere: noua oameni au murit iar alti 50 au fost raniti. Peste 68 de mii de hectare de vegetatie au fost distruse iar mirosul de ars pluteste peste tot.