Poliția germană a arestat un asistent al unui membru al Parlamentului European din partea partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), suspectat într-un „caz deosebit de grav” de spionaj în favoarea Chinei, a anunțat marți procuratura federală, citată de Reuters.

Poliția germanăFoto: Michael Bihlmayer / imago stock&people / Profimedia

Jian G., un colaborator al principalului candidat al AfD la alegerile europarlamentare din iunie, Maximilian Krah, este acuzat că a furnizat serviciilor secrete chineze informații despre negocierile și deciziile din Parlamentul European, a precizat procurorul într-un comunicat.

Asistentul, care a locuit atât la Bruxelles, cât și în Dresda, este suspectat că a spionat, de asemenea, personalități chineze din opoziție, aflate în Germania, au precizat procurorii.

Autoritățile l-au arestat luni în Dresda și i-au percheziționat apartamentele.

„El este acuzat de un caz deosebit de grav” de colaborare cu un serviciu secret străin, se arată în declarație.

Ministra federală a Internelor, Nancy Faeser, a subliniat că dacă acuzațiile se vor confirma, cazul reprezintă „un atac la adresa democrației”. Oricine angajează un asemenea asistent „poartă o responsabilitate”, a adăugat Faeser.

Un purtător de cuvânt al AfD a declarat că vestea este „foarte tulburătoare”. „Dar cum nu avem alte informații despre acest caz în acest moment, trebuie să așteptăm continuarea anchetei procurorilor”, a spus oficialul.

Europarlamentarul german Maximilian Krah și ambasada chineză nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii, scrie Reuters.

Suspectul a fost ridicat de poliție în aceeași zi în care trei cetățeni germani au fost arestați sub suspiciunea că au colaborat cu Ministerul Securității de Stat din China pentru a preda tehnologie ce ar putea fi folosită în scopuri militare.

Arestările au avut loc la o săptămână după ce cancelarul Olaf Scholz a călătorit în China pentru a face presiuni asupra Beijingului cu privire la sprijinul acordat economiei rusești în timp de război și pentru a ridica probleme legate de furtul de proprietate intelectuală și accesul echitabil pe piață.