Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă duminică, la cererea Israelului, la o zi după ce Iranul a lansat peste 300 de drone şi rachete împotriva statului evreu, ca răspuns la o lovitură împotriva consulatului iranian din Damasc, a anunţat preşedinţia malteză a Consiliului, relatează AFP și Agerpres.

Explozii pe cerul Tel Avivului, după ce sistemele de apărare aeriană au interceptat drone și rachete iranieneFoto: Tomer Neuberg/JINI / Xinhua News / Profimedia

„Intenţionăm să organizăm reuniunea mâine la 16:00” (20:00 GMT), a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice malteze care deţine preşedinţia Consiliului în aprilie.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a declarat sâmbătă că „condamnă cu fermitate escaladarea gravă” reprezentată de atacul Iranului asupra Israelului şi a cerut „încetarea imediată a acestor ostilităţi”.

„Sunt profund alarmat de pericolul foarte real al unei escaladări devastatoare la scară regională”, a spus secretarul general într-un comunicat, subliniind că „cere tuturor părţilor să facă dovadă de cea mai mare reţinere pentru a evita orice acţiune care ar putea duce la confruntări militare majore pe mai multe fronturi în Orientul Mijlociu”.