Akebono, un luptător de sumo de origine americană care a devenit primul mare campion sau „yokozuna" din afara Japoniei, a murit luna aceasta din cauza unei insuficiențe cardiace, au anunțat joi forțele americane din Japonia, potrivit Reuters.

Akebono, un mare campion de sumo venit din HawaiiFoto: Chuck Stoody / AP / Profimedia

El avea 54 de ani, era căsătorit, și avea o fiică și doi fii.

Câștigător a 11 campionate - al zecelea cel mai mare număr de campionate din istoria modernă a sumo-ului - Akebono era impunător din punct de vedere fizic, având 203 centimetri și 233 de kilograme.

Stilul său de luptă se baza pe gabaritul său imens pentru a-și împinge dușmanii în afara ringului.

Născut Chad George Ha'aheo Rowan în Hawaii, Akebono a fost un jucător de baschet din campionatul universitar care a fost recrutat de șeful unui stabiliment japonez de sumo, care era de asemenea hawaiian.

A intrat în lumea sumo-ului în 1988 și a ajuns la cel mai înalt rang al acestuia, cel de yokozuna, în ianuarie 1993, devenind al 64-lea yokozuna al sumo-ului modern. Ulterior, a devenit cetățean japonez, luând numele de Taro Akebono.

În calitate de străin, Akebono a călcat pe urmele lui Konishiki, de asemenea din Hawaii, și l-a avut drept coleg și pe Musashimaru, originar din Samoa Americană.

„De-a lungul celor 35 de ani petrecuți în Japonia, Akebono a întărit legăturile culturale dintre Statele Unite și patria sa adoptivă, unindu-ne pe toți prin sport", a scris ambasadorul american Rahm Emanuel pe X.

Akebono a apărut adesea în emisiuni de televiziune japoneze și, după ce s-a retras din sumo în 2001, a luptat în diverse evenimente de arte marțiale mixte și lupte profesioniste.

În 2017 a fost internat pentru a boală cardiacă în urma căreia a rămas cu probleme motrice, suferind şi pierderi de memorie.

„RIP pentru puternicul Akebono", a scris pe Twiiter Samoa Joe, actualul campion mondial de wrestling profesionist AEW. „Un model de Yokozuna, atât un războinic, cât și un gentleman", a adăugat el.