Autoritățile din orașul Khabarovsk, situat în extremitatea estică a Rusiei, au declarat stare de urgență într-o zonă în care a fost descoperită o „sursă de radiații", a anunțat vineri agenția de presă TASS, preluată de Reuters.

Un militar rus care măsoară nivelul de radiațiiFoto: Konstantin Mihalchevskiy / Sputnik / Profimedia

TASS a precizat că au fost detectate niveluri ridicate de radiații în apropierea unui pilon de electricitate, la aproximativ 2,5 km de clădirile rezidențiale.

Nimeni nu a fost rănit sau expus la radiații și „nu există nicio amenințare pentru sănătatea cetățenilor", a transmis agenția de presă rusă, citând filiala locală a organismului de supraveghere a siguranței consumatorilor din Rusia.

Aceasta a declarat că nivelurile de radiații vor fi monitorizate în următoarele două zile și că sursa radiațiilor va fi investigată.