Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat luni că „va acţiona imediat" pentru a interzice difuzarea în Israel a televiziunii Al-Jazeera, informează Reuters şi AFP.

Al JazeeraFoto: Piero Cruciatti | Dreamstime.com

Parlamentul israelian votase cu puţin timp înainte o lege care îi permite lui Netanyahu să ia această decizie, precum şi să închidă sediile din Israel ale televiziunii. S-au pronunţat pentru 70 de deputaţi, iar împotrivă 10.

Legea se referă la mass media străine care afectează securitatea statului evreu.

„Canalul terorist Al-Jazeera nu va mai fi difuzat în Israel. Am intenţia să acţionez imediat în conformitate cu noua lege pentru a opri activităţile canalului", a afirmat Netanyahu în reţeaua X.

Israelul a acuzat constant canalul de televiziune panarab că lucrează cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas în războiul din Fâşia Gaza.

Foto: Dreamstime.com