Premierul israelian Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei intervenții chirurgicale pentru o hernie diagnosticată de medicii săi, a transmis administrația sa, citată de Reuters.

Benjamin NetanyahuFoto: JINI / Xinhua News / Profimedia

Premierul va fi sedat complet după ce medicii săi au descoperit hernia „în timpul unui examen de rutină”, precizează oficialii israelieni.

„În acest timp, viceprim-ministrul și ministrul Justiției Yariv Levin va servi ca prim-ministru interimar”, se arată în comunicat.

Anul trecut, Netanyahu în vârstă de 74 de ani, a fost operat pentru a-i fi implantat un stimulator cardiac.

Operația de hernie va avea loc în această seară, la ora 21:00 (aceeași oră ca în România), la Spitalul Universitar Hadassah, a declarat Ein Kerem, un oficial din biroul premierului, pentru The Times of Israel.

Netanyahu se simte bine și își respectă programul planificat, inclusiv ședința cabinetului de război, înainte de operație, spune oficialul.

În prima parte a zilei, Benjamin Netanyahu și soția sa, Sara, s-au întâlnit cu rudele femeilor soldat care sunt captive în Gaza.