Patriarhul Kirill al Moscovei și Întregii Rusii a declarat miercuri că țările și popoarele străine nu trebuie să se teamă de naționalismul rusesc, deoarece acesta nu există, comentariile sale venind pentru a liniști spiritele după atacul terorist de la Moscova, relatează Meduza.

Patriarhul Kirill al RusieiFoto: Valery Melnikov / Sputnik / Profimedia Images

Vorbind despre atentatul terorist de vinerea trecută la Soborul Mondial Popular Rus, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse a spus că cetățenii ruși au dreptul să le ceară migranților o atitudine respectuoasă față de fundația și tradițiile Rusiei - o aparentă referință la naționalitatea suspecților arestați.

Economia rusă este dependentă de sute de mii de muncitori sezonieri, majoritatea acestora provenind din fostele republici sovietice din Asia Centrală, țări cu populații predominant musulmane. Deși muncitorii străini joacă un rol vital pentru economia Rusiei, relațiile dintre aceștia și ruși sunt adesea tensionate.

Patriarhul Kirill a remarcat în comentariile sale de acum că „în jurul nostru trăiesc popoare fraterne, cu care ne-am străduit mereu să construim relații de bună vecinătate. Dar, în același timp, avem dreptul să cerem respect pentru fundațiile și cultura noastră din partea celor care vin în Rusia din aceste țări”.

El a remarcat însă că naționalismul rusesc nu trebuie să sperie deoarece „nu există”.

„Să nu ne sperie nimeni de naționalismul rusesc. Naționalismul rusesc nu există în natură, toată lumea știe asta”, a afirmat patriarhul Kirill, subliniind „importanța și rolul poporului rus în conservarea țării noastre multinaționale”.

Patriarhul Kirill afirmă că dușmanii Rusiei vor să îi învrăjbească pe ortodocși și musulmani

Referindu-se direct la atentatul terorist de la Moscova, el a declarat că „dușmanii Rusiei” încearcă să îi învrăjbească pe reprezentanții a două „religii tradiționale din țară” (n.r. cea ortodoxă și cea musulmană).

„Înțelegem perfect acest lucru, uitându-ne la autorii direcți ai crimei comise la sala Crocus”, a spus patriarhul Kirill, acuzând că inamicii Rusiei „au încercat să profite de problemele interne legate de situația migrației, agravând relațiile interetnice din țara noastră, inclusiv cu ajutorul factorului islamist radical”.

În opinia sa, „unitatea ideologică și morală a ortodocșilor și musulmanilor este în multe privințe piatra de poticnire în care eforturile oponenților și dușmanilor care visează să distrugă Rusia sunt rupte”.

Potrivit ultimului bilanț publicat de autoritățile ruse, 140 de persoane au murit în timpul atentatului terorist. Ministerul rus de externe a reluat din nou miercuri teza potrivit căreia în spatele atacului nu s-ar afla organizația islamistă ISIS-K, afirmând că „este extrem de greu de crezut” că aceasta a comis atentatul de la Moscova.