Șeful Biroului ONU pentru Afaceri Umanitare (OCHA), Martin Griffiths, care a fost deosebit de critic cu privire la impactul ofensivei israeliene în Gaza, va demisiona din motive de sănătate, a anunțat luni un purtător de cuvânt al ONU, citat de AFP.

Camioane cu ajutoare pentru Gaza la granița Rafah cu EgiptulFoto: Mohammed Assad / AFP / Profimedia

„Martin Griffiths l-a informat pe secretarul general de intenția sa de a demisiona din motive de sănătate”, a declarat Farhan Haq, adăugând că acesta va rămâne în funcție până în iunie pentru a organiza tranziția.

„După trei ani în acest post, l-am informat pe Antonio Guterres de intenția mea de a demisiona în iunie”, a declarat Martin Griffiths într-un mesaj pe X (fostul Twitter), mulțumind echipelor sale și tuturor partenerilor ONU pentru „apărarea cauzei popoarelor aflate în criză”.

Diplomatul britanic a fost numit în această funcție în 2021, după ce anterior a fost trimis special al ONU pentru Yemen.

În ultimele luni, el insitat pentru ca ajutorul umanitar să fie permis în Gaza, denunțând obstrucțiile autorităților israeliene.

„Au existat multe dezbateri și acuzații cu privire la provocările legate de aducerea de ajutoare persoanelor aflate în nevoie în Gaza. Așa că haideți să rezolvăm această problemă o dată pentru totdeauna”, a insistat el în urmă cu câteva zile.

„Limitele distribuirii ajutorului în Gaza sunt stabilite de cei care blochează circulația convoaielor destinate să hrănească zeci de mii de oameni înfometați (...), de cei care continuă să bombardeze Gaza. Israelul trebuie să înlăture toate obstacolele din calea ajutorului”, spunea diplomatul.

În ultimele luni, el și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea față de lipsa de atenție acordată de comunitatea internațională războiului din Sudan, care durează de aproape un an.

În urmă cu câteva zile, Martin Griffiths a trimis o scrisoare Consiliului de Securitate al ONU în care avertiza că 5 milioane de persoane ar putea fi aruncate într-o „nesiguranță alimentară catastrofală” în următoarele luni.

Secretarul general și-a exprimat „recunoștința” pentru serviciile sale, a declarat Farhan Haq. „El a luptat neobosit pentru a se asigura că ajutorul vital ajunge la cei care au nevoie de el și că are resursele necesare pentru a face acest lucru”.