Clinica din Londra în care a fost operată Kate Middleton în ianuarie a promis miercuri că va investiga și, dacă este necesar, va lua măsuri disciplinare după ce în presă au apărut informații că cel puţin un angajat a încercat să acceseze în mod ilegal dosarul prinţesei de Wales în timp ce aceasta era spitalizată, relatează News.ro și AFP.

Printul William si Kate MiddletonFoto: i-Images / Eyevine / Profimedia

Prințesa de Wales, soția moștenitorului tronului britanic, a suferit o operație abdominală pe 16 ianuarie la Clinica din Londra, unde a rămas internată timp de zece zile.

Palatul Kensington nu a oferit detalii despre operație și a insistat că prințesa, în vârstă de 42 de ani, a vrut ca „informațiile ei medicale personale să rămână private”.

Miercuri, tabloidul The Mirror a scris că „cel puțin un membru al personalului” de la această clinică „ar fi fost prins încercând” să acceseze dosarul lui Kate.

Organismul de protecție și monitorizare a datelor, Biroul Comisarului pentru Informații, a declarat că a „primit un raport de încălcare” și că este „în proces de evaluare a informațiilor furnizate”.

„Avem sisteme de monitorizare a gestionării informațiilor despre pacienți și, în cazul unei încălcări, vor fi luate toate măsurile de investigare, de reglementare și disciplinare”, a dat asigurări directorul general al Clinicii din Londra, Al Russell.

„Nu există loc în spitalul nostru pentru cei care încalcă în mod intenționat încrederea pacienților și colegilor noștri”, a adăugat el.

Clinica nu a anunţat dacă persoana respectivă a fost suspendată.

Ziarele de scandal sunt pregătite să plătească zeci de mii de euro pentru informații sau imagini cu prințesa Kate

Această clinică este reputată tocmai pentru discreţia sa şi este folosită de zeci de ani de către celebrităţi, fiind folosită frecvent inclusiv de către familia regală.

Teorii ale complotului cu privire la starea sănătăţii prinţesei circulă pe reţele de socializare, iar presa internaţională şi ziarele de scandal sunt pregătite să plătească zeci de mii de euro pentru o fotografie sau o înregistrare video cu Kate sau să folosească metode imorale.

În 2015, o infirmieră s-a sinucis după ce a fost prinsă în capcană de către un post de radio australian şi a dezvăluit că prinţesa, însărcinată atunci, suferea de greţuri grave dimineaţa.

Britanicii numără zilele până la întoarcerea anunţată a lui Kate Middleton în viaţa publică, în perioada Paştelui, în contextul în care nu s-a prezentat vreo dată precisă.

Starea sănătăţii soţiei prinţului William continuă să se afle în centrul unor speculaţii intense, în pofida unei înregistrări video postată luni pe reţele de socializare, dar şi în presa internaţională.

Guvernul britanic, întrebat despre presupuse încălcări la clinici, a subliniat că există ”reguli stricte cu privire la datele pacienţilor, care trebuie să fie respectate”.

”Cred că vrem toţi să o susţinem pe prinţesa de Wales şi îi urăm, evident, cea mai rapidă recuperare”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului.

Absenţa prinţesei a condus la speculaţii cu privire la starea sănătăţii prințesei, agravate de o imagine pe care a postat-o pe contul oficial de X al prinţului şi prinţesei de Wales.

Imaginea a fost modificată, iar prinţesa şi-a cerut scuze ”pentru orice confuzie” adăugând că a folosit ”ocazional” editarea fotografiilor.