În plin război Israel-Hamas, Jared Kushner, fost consilier al lui Donald Trump la Casa Albă și ginerele acestuia, a vorbit despre potențialul valoros al „proprietății de pe malul apei” din Gaza, sugerând că Israelul ar trebui să îndepărteze civilii în timp ce „curăță” zona, scrie Associated Press.

Vedere de pe malul mării, în GazaFoto: Samar Abu Elouf / Zuma Press / Profimedia

„Proprietatea de pe malul apei din Gaza, ar putea fi foarte valoroasă, dacă oamenii s-ar concentra pe construirea mijloacelor de trai”, a declarat Jared Kushner într-un interviu din februarie, postat la începutul acestei luni pe canalul YouTube al Middle East Initiative, un program al Școlii Kennedy de Guvernare a Universității Harvard.

„Dacă vă gândiți la toți banii care au fost investiți în această rețea de tuneluri și în toate munițiile, dacă aceștia s-ar fi dus în educație sau în inovare, ce s-ar fi putut face?”, a întrebat el.

„Este o situație puțin nefericită acolo, dar cred că, din perspectiva Israelului, aș face tot posibilul să mut oamenii afară și apoi să fac curățenie”, a adăugat Kushner.

„Dar nu cred că Israelul a declarat că nu vrea ca oamenii să se mute înapoi acolo după aceea”, a mai spus el.

Răspunzând marți, pe X, „celor care folosesc în mod incorect părți selectate” din comentariile sale, Kushner a postat un videoclip cu întreaga discuție, spunând că își susține comentariile „și crede că viața poporului palestinian se va îmbunătăți numai atunci când comunitatea internațională și cetățenii vor începe să ceară responsabilitate din partea conducerii lor”.

Kushner i-ar muta pe palestinieni în deșertul Negev

Aproximativ 1,5 milioane de palestinieni strămutați se adăpostesc în prezent în orașul Rafah din sudul Fâșiei Gaza, în timp ce Israelul încearcă să elimine Hamas în urma atacului terorist din 7 octombrie.

Peste 30.000 de palestinieni au fost uciși și peste 70.000 au fost răniți în Fâșia Gaza, potrivit cifrelor anunțate de autoritățile palestiniene controlate de Hamas.

Luni, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a fost de acord să trimită o echipă de oficiali israelieni la Washington pentru a discuta cu oficiali ai administrației Biden despre o eventuală operațiune la Rafah. El a asigurat însă că este decis să continue ofensiva.

În interviul de luna trecută, Kushner a mai sugerat că scoaterea civililor din Rafah și, potențial, în Egipt, ar putea fi posibilă „cu diplomația potrivită”, propunând, de asemenea, un plan pentru deșertul Negev din sudul Israelului.

Kushner a sugerat că ar „ar dărâma ceva în Negev, aș încerca să mut oamenii acolo”, adăugând. „Știu că nu va fi un lucru popular, dar cred că este o opțiune mai bună de făcut, astfel încât să poți merge acolo și să termini treaba”, a adăugat el.

Războiul din Gaza, o temă importantă în campania electorală din SUA

Dezbaterea privind războiul dintre Israel și Hamas s-a transformat într-o temă majoră a alegerilor prezidențiale americane din acest an, scrie Associated Press.

Întrebat luni, într-un interviu, despre criticile tot mai dese ale democraților la adresa lui Netanyahu în legătură cu modul în care acesta a gestionat războiul din Gaza, Trump a susținut că evreii care votează pentru democrați „urăsc Israelul” și își urăsc „religia”, declanșând o furtună de critici din partea Casei Albe și a liderilor evrei.

El a reluat aceste critici marți, spunând că „democrații s-au opus foarte, foarte mult poporului evreu”.

Între timp, senatorul Chuck Schumer, democrat din New York, a ținut un discurs de la tribuna Senatului în care a calificat comentariile lui Trump drept „absolut dezgustătoare și un exemplu de manual al tipului de antisemitism cu care se confruntă evreii”.

Kushner a lucrat la o gamă largă de dosare și politici în administrația Trump, inclusiv la eforturile de pace în Orientul Mijlociu. Menționând că nu este interesat să se alăture din nou Casei Albe dacă Trump va câștiga alegerile prezidențiale din 2024, Kushner a declarat luna trecută că se concentrează pe afacerile sale și pe familie, departe de ochii publicului.