Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat miercuri lansarea procesului de desemnare a viitorului său director general, în condițiile în care mandatul actualei directoare, economista bulgară Kristalina Georgiev, se încheie la 30 septembrie, scrie AFP.

Kristalina GeorgievaFoto: Olivier DOULIERY / AFP / Profimedia

Procesul va dura până la sfârșitul lunii aprilie și trebuie să se bazeze pe principiul unei „selecții deschise, transparente și bazate pe merit”, a precizat FMI în comunicatul său.

Marți, miniștrii de finanțe ai țărilor Uniunii Europene s-au pronunțat în favoarea reînnoirii mandatului Kristalinei Georgieva.