Mai mulți copii au fost uciși în Fâșia Gaza în patru luni de război cu Israelul decât în patru ani de conflict în întreaga lume, a declarat marți șeful Agenției ONU pentru refugiații palestinieni (Unrwa), citat de AFP.

Copil rănit în atacul de la Jabalia, GazaFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

„Uluitor. Numărul de copii presupuși uciși în doar patru luni în Gaza este mai mare decât numărul de copii uciși în patru ani în toate conflictele din întreaga lume”, a scris Philippe Lazzarini pe X, denunțând un „război împotriva copiilor”.

„Un război împotriva copiilor”

Mesajul său a făcut referire la cifrele Organizației Națiunilor Unite care arată că 12.193 de copii au fost uciși în conflictele din întreaga lume între 2019 și 2022.

El a comparat aceste cifre cu rapoartele Ministerului Sănătății din Fâșia Gaza, administrată de Hamas, potrivit cărora peste 12.300 de copii au murit pe teritoriul palestinian între octombrie și sfârșitul lunii februarie.

„Acest război este un război împotriva copiilor. Este un război împotriva copilăriei și a viitorului lor”, a declarat Lazzarini.

Acest război a început cu atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie, care a ucis aproximativ 1.160 de persoane în Israel, majoritatea civili, potrivit unui bilanț realizat de AFP pe baza cifrelor oficiale israeliene.

Militanții au luat, de asemenea, aproximativ 250 de ostatici, dintre care zeci au fost eliberați în timpul unui armistițiu de o săptămână în noiembrie. Israelul estimează că în Gaza mai există aproximativ 130 de prizonieri, dintre care 32 sunt presupuși morți.

Bombardamentele de represalii și ofensiva terestră a Israelului au ucis 31.184 de palestinieni din Gaza, în principal femei și copii, potrivit Ministerului Sănătății din teritoriu.