Fostul președinte american Donald Trump a promis luni că îi va elibera pe cei condamnați la închisoare pentru participarea la atacul asupra Capitoliului din 2021, de îndată ce va reveni la putere, în cazul victoriei la alegerile prezidențiale din noiembrie, relatează AFP.

Donald TrumpFoto: Matt Rourke / AP / Profimedia

”Primele mele măsuri în calitate de viitor preşedinte vor fi să închid frontiera (...) şi să eliberez ostaticii de la 6 ianuarie încarceraţi pe nedrept!”, a scris luni, pe reţeaua sa de socializare, Truth Social, fără să facă alte precizări, fostul preşedinte american, potrivit News.ro.

În trecut, Donald Trump a evocat deja problema unei eventuale reveniri a sa la Casa Albă şi s-a angajat, într-o emisiune televizată, în decembrie, să nu acţioneze ca dictator decât în ”prima zi”.

În ianuarie, la un eveniment de campanie în Iowa (nord), miliardarul i-a cerut preşedintelui Joe Biden ”să elibereze ostaticii”, cum desemnează cu regularitate peersoanele încarcerate cu privire la participarea lor la luarea cu asalt a ”templului” democraţiei americane.

Peste 1.000 de persoane au fost inculpate

Participanţii la asalt, încurajaţi de către Donald Trump prin false acuzații de fraudă electorală, au invadat Capitoliul la 6 ianuarie 2021, cu scopul de a încerca să împiedice transferul puterii lui Joe Biden.

Aproximativ 1.358 de persoane au fost inculpate de la această dată, potrivit ultimelor date de la Departamentul Justiţiei, publicate săptămâna trecută.

Aproximativ 500 de persoane au fost condamnate la pedepse cu închisoarea.

Donald Trump este vizat în patru proceduri penale - dintre care două cu privire la faptul că a încercat să răstoarne rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea sa, după ce a fost înfrânt în scrutin de către Joe Biden.

Fostul preşedinte este aproape sigur că va primi învestitura Partidului Republican în vederea alegerilor prezidenţiale, după ce ultima sa rivală, Nikki Haley, s-a retras din cursă miercuri.