Trei persoane sunt date dispărute şi 18 au fost rănite, în urma exploziei unei săli de cazane de la centrala termică Shagonar din îndepărtata regiune rusă Tuva, a declarat, miercuri, şeful regiunii, Vladislav Khovalyg, citat de Reuters.

Pompieri rușiFoto: Alexey Suhorukov / Sputnik / Profimedia

Şase persoane se află în stare gravă, a precizat el pe aplicaţia de mesagerie Telegram, iar un incendiu izbucnit la instalaţie a fost pus sub control şi localizat, notează News.ro.

Nu a fost raportat niciun deces, iar cauza accidentului nu a fost încă stabilită, a precizat Khovalyg.

Potrivit newsukraine, Vladislav Khovalig, a precizat că în prezent se investighează cauzele producerii situaţiei de urgenţă.

Serviciile de urgenţă se află la faţa locului, iar clădirea este izolată.

„Stabilim un comandament operaţional, incluzând conducerea Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, a Ministerului Afacerilor Interne, a Gărzii Naţionale, a ministerelor regionale de sănătate, a Ministerului Locuinţelor şi Utilităţilor Publice, a Ministerului Combustibilului şi Energiei, a serviciilor de urgenţă şi a Protecţiei Civile. Suntem în curs de mobilizare a echipajelor de urgenţă pentru a face faţă consecinţelor", a adăugat el.

Presa locală a relatat, de asemenea, că toate cele patru cazane de la centrala termică Shagonar nu au fost avariate şi sunt în stare de funcţionare. În prezent, încălzirea centrală este deconectată din cauza lucrărilor de restaurare de urgenţă.