Joe Biden pierde teren în faţa rivalului său republican Donald Trump, care îl devansează într-un sondaj publicat sâmbătă de New York Times şi care arată „semnale alarmante” pentru actualul preşedinte american în rândul unor alegători democraţi, notează AFP.

Donald TrumpFoto: Chris Carlson / AP / Profimedia

Publicarea acestui sondaj are loc cu opt luni înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie din Statele Unite şi cu patru zile înainte de „Super Tuesday”, un eveniment crucial în cadrul căruia 15 state organizează simultan primarele democrate şi republicane. Joe Biden şi Donald Trump sunt de departe favoriţii partidelor lor.

Dacă alegătorii ar vota astăzi pentru a-şi alege preşedintele, 43% ar vota pentru Biden, faţă de 48% pentru Trump, potrivit acestui sondaj realizat la nivel naţional de New York Times şi universitatea Siena College, scrie AFP, conform Agerpres.

Preşedintele democrat în vârstă de 81 de ani poate insista, cu cifre în sprijinul său, că economia merge bine, însă doar 1 din 4 alegători crede că ţara evoluează în direcţia bună, majoritatea alegătorilor apreciind că economia merge prost.

Acest sondaj dezvăluie „o serie de semnale alarmante pentru preşedinte referitor la punctele slabe din tabăra democrată, în special în rândul femeilor, alegătorilor de culoare şi latino”, precum şi al unor muncitori, a scris New York Times.

În pofida numeroaselor sale probleme judiciare, controlul lui Trump asupra Partidului Republican oferă, dimpotrivă, o tabără „mai unită”: fostul preşedinte câştigă 97% din voturile celor care spun că l-au votat în urmă cu patru ani şi practic niciunul dintre foştii săi partizani nu a declarat că doreşte să-l voteze pe Biden.

În schimb, Biden este susţinut doar de 83% dintre alegătorii săi din 2020, 10% afirmând că îl susţin în prezent pe Trump, a adăugat New York Times.

Pe lângă economie, vârsta preşedintelui Biden, precum şi sprijinul ferm pentru Israel, aflat în război în Fâşia Gaza, explică, de asemenea, nemulţumirea din rândul unei părţi a electoratului democrat.

În noiembrie, cu un an înainte de prezidenţiale, New York Times a publicat un alt sondaj, care îl arăta deja pe Trump înaintea lui Biden în cinci din şase state-cheie, democratul pierzând teren în rândul tinerilor şi minorităţilor. (Sursa: Agerpres)