Fregata „Hessen” aproape că a doborât accidental o dronă americană în Marea Roșie. Totuși, potrivit inspectorului marinei germane, echipajul a procedat „ca în manual”.

Fregata Hessen a marinei germaneFoto: Hauke-Christian Dittrich / AFP / Profimedia Images

Fregata „Hessen”, folosită pentru a proteja navele comerciale, a respins pentru prima dată marți seară un atac al miliției Houthi, care operează din Yemen. Nava care participa la misiunea militară a UE „Aspides” a doborât două drone una după alta. Doborârea celor două drone nu a fost prima utilizare a armelor operată de pe fregata germană. Ea trăsese deja luni într-o dronă - în acest caz una dintr-o ţară aliată-, însă a ratat.

După informațiile Spiegel, a fost o dronă US Reaper.

Se pare că drona se deplasa cu viteză mare în zona operațională a fregatei Hessen, în care se aflau atunci 15 nave comerciale civile, fără o identificare prieten-inamic și fără raport informativ de la aliați. Decizia de a trage a fost luată conform regulilor convenite și după consultare cu comandamentul, s-a argumentat ulterior.

Viceamiralul german vorbește de o procedură „ca în manual”

Inspectorul Marinei Germane, Jan Christian Kaack, a mulțumit echipajului fregatei „Hessen” pentru desfășurarea acestuia în Marea Roșie. De asemenea, viceamiralul i-a apărat pe militari împotriva criticilor venite, după ce aceștia au tras într-o dronă americană inițial neidentificabilă.

„Procedura a fost ca în manual. Drona a fost în mod clar clasificată ca ostilă. Aș fi acționat exact la fel, dacă eram comandant”, a spus Kaack agenției de presă dpa, citată de Spiegel.de.

Inspectorul Kaack a spus: „Comandantul și echipajul de pe Hessen au acționat impecabil” și a confirmat că există suficientă muniție pentru operațiune. „Vom reaproviziona cu muniție cât mai curând posibil”, a precizat acesta.

Despre contextul operațiunii din Marea Roșie

Din cauza atacurilor Houthi, care sunt înarmați de Iran, marile companii maritime evită din ce în ce mai mult cea mai scurtă conexiune maritimă dintre Asia și Europa - cu efecte majore asupra economiei globale.

Aproape zilnic, armata americană efectuează lovituri pentru eliminarea țintelor Houthi, inclusiv rachete și drone și arme de atac ale inamicului, care vizează nave aflate în zonă. Mai multe detalii despre intervenția militară comună a UE în Marea Roșie și trimiterea în zona de conflict a fregatei germane Hessen, pot fi citite AICI.