Donald Trump a oferit o cauțiune de 100 de milioane de dolari care acoperă mai puțin de o treime din amenda pentru fraudă financiară la care a fost condamnat la jumătatea lunii februarie, potrivit unui document al tribunalului din New York, publicat miercuri. și citat de AFP.

Donald TrumpFoto: TNS / Abaca Press / Profimedia Images

Fostul președinte american a făcut apel luni împotriva hotărârii tribunalului civil din New York din 16 februarie prin care a fost condamnat la plata a 355 de milioane de dolari ca penalități financiare (fără a include dobânzile în valoare de peste 100 de milioane).

Apelul de luni viza, de asemenea, interdicția impusă la 16 februarie lui Trump și celor doi fii adulți ai săi, Donald Jr și Eric, de a conduce afaceri în statul New York timp de trei și, respectiv, doi ani.

În loc să garanteze întreaga sumă a amenzii, avocații lui Trump au depus miercuri un apel la o secție de apel a Curții Supreme din New York pentru a „depune o cauțiune de 100 de milioane de dolari”, potrivit unui extras dintr-un document judiciar de aproape 1.800 de pagini făcut public.

Aceasta este garanția pe care fostul președinte, care intenționează să fie reales în noiembrie, o poate plăti în cazul în care recursul eșuează.

Avocații lui Trump au declarat că amenda impusă de judecătorul newyorkez Arthur Engoron la 16 februarie este „exorbitantă și vexatorie” și că „interdicția generală” de a conduce afaceri în acest stat este „ilegală și neconstituțională”, făcând „imposibilă asigurarea și depunerea unei garanții de securitate complete”.

În hotărârea sa, judecătorul Engoron l-a obligat pe fostul președinte american să plătească amenzi de 354,86 milioane de dolari pentru fraudă financiară, iar fiecare dintre cei doi fii să plătească câte patru milioane de dolari.

Sancțiunile ar putea diminua serios rezervele de numerar ale lui Trump și ar putea pune piedici unor părți ale imperiului său imobiliar, în timp ce urmărește nominalizarea republicană pentru a-l confrunta pe președintele Joe Biden la alegerile din 5 noiembrie din SUA.